Horia Constantinescu atrage atenția asupra unei practici tot mai frecvente în piețele din România, pe care o cataloghează drept „una dintre cele mai mari escrocherii”: comercializarea unor produse provenite din alte țări ca fiind românești.
- Publicitate -
Produse din import prezentate ca fiind locale
Potrivit acestuia, numeroși comercianți induc în eroare consumatorii, prezentând drept locale produse aduse din alte state europene sau chiar din spațiul extracomunitar. „Este o bătaie de joc la adresa adevăraților producători români și a consumatorilor care vin în piață tocmai pentru a căuta produse locale. Vorbim despre o practică comercială înșelătoare, făcută cu intenție, nu din greșeală", a declarat acesta.
Horia Constantinescu respinge și percepția potrivit căreia controalele ar viza micii producători. „Nu de puține ori am fost acuzați că ne luptăm cu băbuțele care vând pătrunjel, însă, în realitate, în spatele tarabelor cu legume și fructe pretinse a fi românești se află adevărați escroci", a subliniat Horia Constantinescu.
Implicații: înșelarea consumatorilor și evaziune fiscală
Acesta susține că fenomenul are implicații serioase, nu doar în ceea ce privește înșelarea consumatorilor, ci și din perspectiva evaziunii fiscale. Comercianții vizați ar pretinde că sunt producători pentru a evita plata taxelor către statul român.
Dezvăluiri repetate privind neregulile din piețe
Declarațiile vin în contextul unei noi divulgări publice făcute de Horia Constantinescu, care afirmă că a mai semnalat astfel de practici și în trecut și că va continua să expună aceste nereguli.