Luni, 08 Iunie 2026

Când începe, de fapt, plata pensiei. Ce trebuie să știe viitorii beneficiari

de Mirabela ȘERBĂNESCU Duminică, 22 Februarie 2026 114 < 1 min citire
Când începe, de fapt, plata pensiei. Ce trebuie să știe viitorii beneficiari
Momentul de la care se plătesc drepturile de pensie este o întrebare frecventă în rândul celor care urmează să iasă din activitate sau care au depus deja dosarul. Potrivit reprezentanților Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), regula generală este simplă: aceasta se acordă și se plătește începând cu data stabilită în decizia emisă de casa teritorială de pensii. 
Această dată este menționată explicit în documentul oficial și reprezintă punctul de referință pentru calculul și acordarea drepturilor bănești. Există, însă, o situație distinctă în cazul pensiei anticipate. Pentru această categorie, plata nu începe automat de la data înscrisă în decizie, ci de la momentul încetării calității de asigurat.
 
Cu alte cuvinte, persoana respectivă trebuie să nu mai desfășoare activitate profesională în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, într-o funcție electivă ori ca persoană numită într-o autoritate executivă, legislativă sau judecătorească, pe durata mandatului. Aceeași regulă se aplică și membrilor cooperatori din organizațiile cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, potrivit legii, celor menționate anterior. Prin urmare, pentru pensia anticipată, încetarea activității este condiția esențială pentru începerea plății. Doar din acel moment beneficiarul poate primi efectiv drepturile cuvenite. 
Taguri
Articolul anterior Fraude în Sănătate. Furnizorii de servicii medicale din Constanța, verificați la sânge
Articolul următor Ansamblul Can Renkler din Topraisar a reprezentat UDTTMR la evenimentul „E vremea carnavalului”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei