Asociația Județeană Constanța a Sportului pentru Persoanele cu Handicap a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, Cupa Florilor de Mai. La întreceri s-au înscris peste 25 de membri ai AJCSPH și persoane cu handicap ce frecventează clubul respectiv. Aceștia au participat la competițiile de șah, rummy și dart’s.
- Publicitate -
La șah, locul întâi a fost cucerit de Marian Toporan, urmat de Mitică Ene, pe locul al doilea, și Ion Gembășanu, pe locul al treilea. La rummy, pe locul întâi s-a clasat Andrei Moldovan, pe locul al doilea s-a aflat Decebal Rotariu, iar pe locul al treilea s-a aflat Mitică Ene.
În concursul de dart’s s-au întrecut 18 concurenți. Pe prima treaptă a podiumului a urcat Andrei Moldovan, pe locul al doilea a fost Bogdan Severin, iar pe locul al treilea Carmen Mocanu. Toți câștigătorii au primit diplome și cupe.