Vineri, 05 Iunie 2026

Clubul Bellagio din Mamaia, demolat de Inspectoratul de Construcții

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 03 Noiembrie 2010 1206 < 1 min citire
Clubul Bellagio din Mamaia, demolat de Inspectoratul de Construcții
După ce a fost demolată terasa clubului Bamboo din Mamaia, în cursul zilei de ieri, buldozerele au intrat într-un alt loc de fițe din stațiune, clubul Bellagio. Situat în incinta fostului cinematograf în aer liber, localul se extinsese foarte mult și pe zona din față. Deși inspectorii Inspectoratului Teritorial de Construcții au somat în nenumărate rânduri proprietarii clubului să prezinte autorizațiile de construcție, nu s-a făcut dovada existenței documentelor, astfel încât s-a trecut la demolarea porțiunilor neautorizate.
Potrivit inspectorului șef al ITC, Gigi Chiru, demolările construcțiilor fără autorizație vor continua și în zilele următoare, când vor fi distruse și alte cluburi renumite din Mamaia. "Se pare că a fost o practică în Mamaia ca toate cluburile mari să funcționeze fără autorizație. Toate aceste localuri vor fi demolate", a mai precizat Gigi Chiru.
Articolul anterior A văzut cu ochii lui cum s-a scufundat un submarin în Portul Constanța
Articolul următor Sediul Serviciului de Taxe și Impozite din Badea Cârțan este închis două zile

Comentează știrea

kolonelu
26 septembrie 2011
lasa-ne sa facem bani

de fiecare data cand apare cate unul care face kaskaval vine si Nenea de la primarie, ala care a facut arte si arhitectura si iii tremura mana in pantaloni

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei