Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben
pentru regiunea Dobrogea, valabilă în perioada 9 iulie, ora 12:00 – 10 iulie,
ora 02:00. Avertizarea vizează instabilitate atmosferică accentuată,
intensificări ale vântului, vijelii și averse însemnate cantitativ.
- Publicitate -
Potrivit meteorologilor, joi, 9 iulie, în Dobrogea vor fi
perioade cu ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale
vântului. Rafalele pot atinge viteze de 50-70 km/h, iar pe arii restrânse sunt
posibile vijelii și grindină de dimensiuni mici și medii, de 1-3 centimetri.
În intervale scurte de timp, de una până la trei ore, sau
prin acumulare, cantitățile de apă pot ajunge la 15-20 l/mp, iar izolat pot
depăși 30-40 l/mp.
Autoritățile fac apel la cetățeni să evite adăpostirea
sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare și a
imobilelor aflate în construcție. De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiți
să nu oprească și să nu staționeze în dreptul copacilor de pe marginea
drumurilor.
Proprietarii de șantiere au obligația de a securiza
materialele, schelele și utilajele, pentru prevenirea incidentelor cauzate de
vântul puternic.
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de
proprietari pot semnala permanent problemele apărute la Dispeceratul Primăriei
Municipiului Constanța – 0241/550055, Dispeceratul Direcției Generale Poliția
Locală – 0241/484205 și 0341/922, sau la Dispeceratul Serviciului Protecție
Civilă – 0737552271.