Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, Raluca Ștefan, susține în această seară o conferință de presă, la ora 21.00, cu privire la un incident care s-a produs în urmă cu aproape o săptămână, când un un pacient a ajuns la urgență cu o durere de cap intensă, ulterior a făcut și stop cardiac. Aparținătorul a fost nemulțit de îngrijirea pe care a primit-o fratele său în UPU și și-a spus supărarea în mediul online, acuzând medicii că nu i-au acordat toată atenția fratelui său.
- Publicitate -
“Urmare a mesajelor și a comentarilor apărute în online ne-am simțit datori să dăm explicații și să punctăm și să încercăm să lămurim o situație într-adevăr gravă și dureroasă pentru familie a unui pacient prezentat în urgență în cefalee, care a făcut un stop cardiac la scurt timp. A fost intubat, transferat pe ATI cu Disecție de artera vertebrală mare“, a precizat Raluca Ștefan, manager SCJU Constanța.
La conferința de presă din această seară participă mai mulți medici din cadrul Spitalului Județean Constanța, dr. Bogdan Obadă, directorul medical al instituției medicale, dr. Ioan Bogdan Ghinguleac, șeful Secției de Neurochirurgie, dr. Elena Fustanela, care asigură interimatul Secției Terapie Intensivă, dr. Mircea Leu, șeful UPU Constanța.
Managerul spitalului, Raluca Ștefan a explicat cum au decurs lucrurile în cazul pacientului în vârstă de 33 de ani, care s-a prezentat în data de 29 decembrie 2025, la UPU Constanța cu cefalee severă (durere de cap foarte mare).
Se pare că în timp ce era la UPU, pacientul ar fi suferit un stop cardio-respirator.
Pacientul a fost intubat, transferat pe Secția de Terapie Intensivă cu disecție de arteră vertebrală mare“, a explicat managerul spitalului, Raluca Ștefan.
Iată postarea de pe rețelele de socializare:
„Fratele meu, Puiu Paul Daniel, este internat din 29.12.2025 la Spitalul Județean Constanța cu anevrism vertebral – urgență neurochirurgicală majoră, cu risc vital. Din data de 29 decembrie până astăzi, spitalul NU a avut și NU are medic neurochirurg. NU există medic curant pe secția unde este internat pacientul. NU a fost inițiată și NU a fost reluată nicio cerere de transfer către un spital cu neurochirurgie. Familia a solicitat în scris explicații și transfer. Refuz total de comunicare scrisă, invocând lipsa medicului curant. Mi s-a spus că „nu este ora de vizită” când am cerut explicații pentru o urgență medicală.
Pacient cu anevrism vertebral ținut zile întregi într-un spital: fără specialitatea necesară, fără medic curant, fără transfer și fără asumare medicală.
Există înregistrări audio care confirmă:
– lipsa medicului curant
– lipsa neurochirurgului
– refuzul de a da ceva în scris.
Am sesizat Direcția de Sănătate Publică și Ministerul Sănătății”, se arată în postarea din mediul online.