După o lungă perioadă de așteptare, constănțenii și turiștii au parte, în sfârșit, de vești bune: au apărut primele biciclete care se pot închiria gratuit! Programul Black Sea Bike revine în orașul Constanța cu forțe proaspete. De unde vă puteți închiria o bicicletă?
- Publicitate -
Primăria Constanța a anunțat, la sfârșitul lunii octombrie, că programul Black Sea Bike ar putea fi reluat în primăvara anului 2025, după ce, recent, a fost semnat contractul pentru implementarea sistemului de Bike-Sharing.
Încă din anul 2019, Primăria Municipiului Constanța a lansat inițiativa Black Sea Bike, care presupunea închirierea gratuită a unei biciclete timp de două ore, urmată de 10 minute de pauză. Cu toate că, pe vremea aceea, în oraș existau circa patru kilometri de piste, atât locuitorii din Constanța, cât și turiștii au salutat această inițiativă.
Din păcate, în anul 2023 programul a luat o pauză din cauza expirării contractului pentru mentenanța sistemului.
Însă se pare că ne vom bucura mai repede decât credeam de acest program. În stațiile Bike-Sharing din oraș au apărut deja primele biciclete, spre surprinderea tuturor. Acestea sunt într-o stare foarte bună și sunt pregătite pentru pedalat.
Reluarea programului Black Sea Bike marchează un pas important către mobilitatea urbană sustenabilă în Constanța, oferind locuitorilor și turiștilor o alternativă prietenoasă cu mediul și accesibilă pentru deplasarea în oraș. Cu atât mai mult cu cât acum în municipiu există peste 20 de kilometri de piste, ca urmare a implementării proiectelor europene.
Cum puteți obține accesul?
Sistemul de Bike-Sharing funcționează, de data aceasta, exclusiv prin intermediul aplicației GLOBIKES. Conturile se pot crea direct în aplicație sau pe portalul www.blackseabike.ro, iar crearea contului se realizează pe baza cărții de identitate și cu acceptarea regulamentului.
Numărul de închirieri zilnice este nelimitat, durata maximă pentru o închiriere fiind de două ore, iar perioada minimă de așteptare dintre două închirieri este de zece minute.
Cum ridicați o bicicletă? După autentificarea în cont, selectați ”Ridicare bicicletă” din meniul aplicației GLOBIKES, iar apoi alegeți una din metodele de ridicare prezentate: ”scanare cod QR poartă/căutare bicicletă după număr”. Când doriți să returnați bicicleta selectați ”Depunere bicicletă” din meniul aplicației, sau scanați codul QR din dreptul porții în care doriți să lăsați bicicleta. În cazul în care ceva nu este în regulă, puteți apela la numărul de telefon Call-Centre: 0371.780.070.
Câte stații sunt disponibile?
Cu ajutorul aplicației GLOBIKES puteți vedea câte biciclete disponibile are fiecare stație, tocmai pentru a economisi timp și pentru a ști încotro să vă îndreptați.
În prezent, sunt 11 stații disponibile cu biciclete pregătite pentru pedalat. Așadar, cetățenii pot beneficia de o bicicletă gratis, timp de două ore, de la mai multe stații din oraș: stația Castel, stația Perla, stația Ovidiu, stația Meridian, stația Pescărie, stația Cișmelei, stația Dacia, stația Tomis 2, stația Ferdinand, stația Termele Romane și stația Remus Opreanu.
Momentan, sunt disponibile 44 de biciclete în cele 11 stații.
Proiectul a fost bine primit de constănțeni încă de la început, oferind o alternativă economică și practică. Mulți foloseau bicicletele din sistem pentru a-și rezolva treburile prin oraș, pentru a face mișcare sau chiar pentru a ajunge mai rapid la locul de muncă. Traficul aglomerat și scumpirea carburanților îi afectează zilnic pe constănțeni, iar acest sistem ar reprezenta în această perioadă o soluție viabilă.
Constănțenii speră că programul reluat va îmbunătăți aspectele care i-au dezamăgit în trecut, adică cele legate de starea bicicletelor și stațiilor, permițându-le să pedaleze în siguranță și confort.