Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Constanța sărbătorește copilăria cu joc, sport și surprize! Evenimente speciale pentru cei mici

de Andreea ANDRONACHE Duminică, 01 Iunie 2025 248 3 min citire
Constanța sărbătorește copilăria cu joc, sport și surprize! Evenimente speciale pentru cei mici
Constanța sărbătorește copilăria cu joc, sport și surprize! Evenimente speciale pentru cei mici
Constanța devine, în acest weekend, capitala bucuriei copilăriei. Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, autoritățile locale, instituțiile de cultură și sport, dar și ONG-urile din oraș au pregătit o serie de evenimente dedicate celor mai tineri locuitori ai orașului. Trei locații importante vor găzdui activități variate, interactive și pline de voie bună: Parcul de la Gară, Palatul Copiilor și Piața Ovidiu.
Duminică, în parcul de la Gară, programul începe de la ora 09:00, cu înscrierile la crosul colorat destinat copiilor și familiilor. Începând cu ora 09:45, participanții vor fi încălziți de studenții Facultății de Educație Fizică și Sport, urmând apoi startul la cele trei curse tematice, împărțite pe grupe de vârstă: 10:00 – Cursa albastră (copii născuți 2017–2019); 10:30 – Cursa galbenă (copii născuți 2014–2016); 11:00 – Cursa roșie a familiei (copii născuți în 2020 și mai mici, alături de părinți). Toți participanții vor primi brățări colorate, care le oferă acces gratuit la standuri cu dulciuri, răcoritoare și alte surprize.
Între orele 10:00–13:00 și 17:00–19:00, copiii pot încerca sporturi precum fotbal, rugby, judo, handbal, volei, baschet, arte marțiale, box, ciclism sau tir cu arcul. Vor avea loc ateliere de pictură, sesiuni de facepainting, jocuri distractive, desene pe asfalt și chiar o paradă de modă. În caz de vreme nefavorabilă, activitățile se vor muta la Sala Sporturilor „Simona Amânar”.
Weekend de poveste!
Duminică, 1 iunie, între orele 11:00 și 16:00, Palatul Copiilor din Constanța (Str. Soveja nr. 17) își deschide porțile pentru o sărbătoare dedicată creativității, talentului și generozității. Publicul este invitat la spectacole artistice susținute de cercurile Palatului, ateliere creative, concursuri, jocuri și activități sportive, inclusiv aquathlon pentru cei curajoși. Un târg caritabil cu obiecte realizate de copii va susține educația prin fapte bune. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația Părinților Palatului Copiilor, ONG-uri și instituții locale. Tot duminică, de la ora 10:00, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța le oferă celor mici o experiență unică în Piața Ovidiu. Copiii vor putea descoperi tehnica din dotarea poliției, vor interacționa cu autospeciale și vor învăța despre meseria de polițist prin joc și demonstrații interactive.
De asemenea, Telegondola din Mamaia va funcționa zilnic, în intervalul orar 12:30 – 22:00, oferind turiștilor și localnicilor o modalitate spectaculoasă de a admira litoralul de la înălțime. Prețul unei călătorii este de 35 lei/persoană/călătorie, valabil doar pentru o direcție (dus). Copiii sub 7 ani beneficiază de gratuitate, la fel ca și persoanele cu dizabilități, în baza unei legitimații valabile.
Biletele pot fi achiziționate: de la casieriile aflate în cele două stații ale Telegondolei (plata se poate face atât în numerar, cât și cu card bancar); online, sau site-ul oficial accesând secțiunea „Bilete Online”. Biletele cumpărate online pot fi prezentate la punctele de acces fie direct de pe telefonul mobil (Android/iOS), fie tipărite.
Fie că aleg Parcul de la Gară pentru mișcare, Palatul Copiilor pentru artă și creație sau Piața Ovidiu pentru curiozitate și aventură, copiii din Constanța vor avea parte de o zi de 1 Iunie cu adevărat memorabilă. Intrarea este liberă la toate evenimentele, iar zâmbetele sunt garantate!
Taguri
Articolul anterior Ministrul Educației despre cumpărarea lucrării de licență: "studenții contribuie la perpetuarea unei ilegalități"
Articolul următor Fotbal: PSG a câştigat în premieră trofeul Ligii Campionilor, după 5-0 în finala cu Inter Milano

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei