Deși a trecut jumătate de an de la marea recalculare, mulţi pensionari din judeţul Constanţa ne-au sesizat faptul că nu și-au primit nici acum pensiile mărite. Supărați, oamenii bat drumul până la Casa Judeţeană de Pensii pentru a primi răspunsuri la situația disperată în care se află.
- Publicitate -
Cotidianul „Cuget liber” a relatat în repetate rânduri această situaţie. Nu există lună în care vârstnicii să nu ni se adreseze pentru a ne mărturisi că sunt extrem de dezamăgiţi. Motivul? Nu au primit nici măcar în luna martie pensiile majorate, deşi au intrat în posesia deciziilor de recalculare din toamna anului trecut.
Ajunse la o vârstă venerabilă, multe dintre persoanele de vârsta a treia sunt bolnave și abia se mișcă, dar când vine vorba de niște drepturi care li se cuvin se mobilizează și se deplasează, încet-încet, acolo unde este necesar. „Pe hârtia primită anul trecut, de la Casa de Pensii, scrie negru pe alb că ar fi trebuit să îmi fie adăugată suma 250 de lei. Am tot aşteptat să intru în posesia banilor. Au auzit şi că sunt probleme cu sistemul informatic. O vreme, am înţeles şi acest lucru, dar au trecut deja şase luni şi nu am văzut niciun ban în plus", ne-a declarat Ariana B.
Un alt pensionar, Valeriu C., ne-a mărturisit că, cel puţin în cazul lui, această recalculare a fost o mare dezamăgire. „Nu am lucrat chiar 35 de ani, atât cât ar trebui să fie stagiul complet de cotizare. Este adevărat. Totuşi, nu credeam că majorarea pensiei mele va fi aşa de «exorbitantă» - trei lei. Surprinzător, dar nici măcar aceşti bani nu au ajuns la mine", a adăugat bărbatul. „Noi nu avem pensii speciale şi nu trăim ca-n paradis. Cu 1.300 de lei pe lună abia te descurci de pe o zi pe alta. Statul îşi bate joc de pensionari" a spus şi Aniela J.
Menţionăm că astfel de cazuri nu sunt singulare, motiv pentru care am solicitat un punct de vedere de la conducerea Casei de Pensii din Constanţa.
„Noi am plătit până acum toate pensiile. Am avut, desigur, şi decizii revizuite, în jur de 5.000, şi încă mai avem de comunicat multe la plată. Oamenii trebuie să ştie că banii se vor primi din urmă, deci de la 1 septembrie. Softul este funcţional, dar nu în integralitate şi fiind vorba de o recalculare la nivel naţional, pe toate speţele, atunci, automat, nu toate funcţionează permanent. De exemplu, pensionările la limită de vârstă nu se pot opera pe toate, nu se pot vedea. Evidenţa noastră este scriptică, la acest moment, dar dacă oamenii vin la noi, îi vom ajuta", ne-a declarat Carmen Ciocan, director adjunct la CJP Constanţa.
Reamintim că, la ora actuală, judeţul Constanţa are un total de 149.804 pensionari. Dintre aceştia, 29.447 primesc pensia socială, 27.926 au venituri cuprinse între 1.282 şi 2.000 lei, 30.160 între 2.001 şi 3.000 lei, iar 62.271 încasează de la stat pensii de peste 3.000 lei.