Vineri, 05 Iunie 2026

Copiii vor avea nevoie de avize speciale pentru a fi vedete

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 29 Iulie 2011 349 < 1 min citire
Pentru a stopa fenomenul exploatării copiilor prin muncă, mai ales prin intermediul activităților artistice, Ministerul Muncii a realizat un proiect de hotărâre de lege potrivit căruia copiii vor avea nevoie de un aviz special pentru a putea să-și înscrie copiii la concursuri de interpretare sau sportive. Proiectul a fost postat astăzi pe pagina web a ministerului și este în dezbatere publică până pe 7 august.
Pentru a obține avizul, părinții vor trebui să întocmească un dosar stufos, ce va cuprind inclusiv un certificat medical care să ateste că cel mic este apt să desfășoare activitatea pentru care se solicită autorizația, un aviz psihologic dar și o adeverință din partea școlii cum că educația lui nu va fi întreruptă. La dosar va trebuie anexată și un act de la banca unde a fost deschis contul bancar, pe numele copilului, unde vor fi virați eventualii bani câștigați.
Dacă există acest aviz, organizatorii evenimentului ar risca o amendă între 5.000 și 10.000 de lei, iar părinții între 1.000 și 5.000 de lei.
Taguri
Articolul anterior Anda Adam face show astăzi, la Zilele Năvodariului
Articolul următor Turiști premiați pentru că au respectat curățenia pe plajă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei