Duminică, 07 Iunie 2026

Cotizanți forțați la cadourile de Crăciun pentru "doamna". "Mi-a fost frică să nu sufere copilul"

de Simona ANGHEL, Andreea ANDRONACHE Vineri, 20 Decembrie 2024 3110 3 min citire
Gata, s-a mai încheiat un modul și urmează cea mai lungă vacanță din acest an școlar. Elevii și profesorii răsuflă ușurați, dar și mai tare părinții, care în ultimele săptămâni și-au bătut capul cu eternul cadou de sărbători pentru „doamna”. În ciuda faptului că legislația le interzice un asemenea demers, părinții insistă să „răsplătească”… actul educațional, în special pe cel al educatoarelor și învățătoarelor.
În urmă cu doi ani, în mandatul ministrului Sorin Cîmpeanu, era introdusă expres o prevedere: litera d) de la articolul 168 era modificată prin eliminarea posibilității ca asociația de părinți să colecteze bani: „d) poate susține activitățile dedicate întreținerii, dezvoltării şi modernizării bazei materiale a grupei/clasei şi unității de învățământ prin acțiuni de voluntariat".
În Codul-cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar apare la art. 5 b) (ii) că li se interzice profesorilor să solicite, să accepte sau să strângă bani, deoarece generează corupție: „solicitarea, acceptarea sau colectarea de către personalul didactic a unor sume de bani, cadouri sau prestarea anumitor servicii, în vederea obținerii de către beneficiarii direcți ai educației de tratament preferențial ori sub amenințarea unor sancțiuni, de orice natură ar fi acestea", citat de edupedu.ro.
De asemenea, Legea nr. 477 din 2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice stabilește la art. 14 că „angajaţii contractuali nu trebuie să solicite ori să accepte cadouri, servicii, favoruri, care le pot influenţa imparţialitatea în exercitarea funcţiilor publice deţinute ori pot constitui o recompensă în raport cu aceste funcţii".
De remarcat că nu există sancțiuni în situația în care sunt părinți care strâng bani.
Părinți judecați pentru că nu-și permit
În fiecare an, în luna decembrie, părinții sunt supuși unor sacrificii financiare semnificative, atât pentru pregătirea mesei de sărbători, cât și pentru cadouri. Însă, pentru cei care au copii, cheltuielile pot fi mai mari, deoarece intervine și cadoul pentru doamna educatoare sau învățătoare.
În timp ce unii părinți propun să strângă bani pentru cadouri mai consistente, alții refuză categoric să participe, considerând că sumele cerute sunt exagerate. Pe grupuri, părinții care nu doresc să contribuie devin rapid ținta criticilor și sunt marginalizați.
Cine nu dă bani este văzut ca «oaia neagră» a clasei. Am văzut părinți care, deși nu își permit, fac eforturi doar ca să nu fie judecați. Plus de asta, se cer foarte mulți bani, foarte des, pe motiv că nu ajung pentru cadourile stabilite pentru tot personalul grădiniței", ne-a transmis o cititoare. „Mi-a fost teamă ca nu cumva dacă nu dau bani, copilul meu va avea de suferit. Fiind atât de mic, la grădiniță are nevoie și de personalul de îngrijire", a adăugat aceeași persoană.
Așa am aflat că părinții întocmesc liste cu cei care au contribuit, pentru ca beneficiarul cadoului să știe exact cine a participat la gestul de… prețuire.
Dacă până acum auzisem de abonamente la masaj, vouchere la mall, bijuterii, genți de firmă, mai nou am aflat că sumele strânse ajung direct pe cardurile unor „doamne”. Dar cine furnizează IBAN-urile?
Cine este de vină?
Și uite așa, unii părinți ajung să desconsidere profesorii acuzându-i că poartă o parte din vină, deoarece acceptă cadouri scumpe fără să ia o poziție clară împotriva acestor practici.
Dacă profesorii ar refuza astfel de daruri, lucrurile ar fi mai simple. Dar mulți dintre ei primesc și chiar așteaptă să fie răsplătiți. Nu spun că toate cadrele sunt la fel. Sunt și care nu acceptă așa ceva, dar sunt și alții care s-au cam obișnuit să primească mici atenții", a declarat un tată pe un grup de pe Facebook.
Aceste mame organizatoare ar trebui puse la punct. Mulți părinți au situații foarte grele, asta le mai lipsea, să fie puși la colțul de rușine pentru că nu vor să pună 100 de lei la cadoul de Crăciun al profesorilor", ne-a declarat Amalia C., educatoare la o grădiniță privată din Constanța.
În loc să aducă bucurie și liniște, perioada sărbătorilor devine o povară financiară și emoțională pentru părinții care se plâng de presiunea de a se conforma unor gesturi de slugărnicie mai repede decât de recunoștință.
Taguri
Articolul anterior Tulburările de vedere nu înseamnă, neapărat, că aveți o problemă cu ochii
Articolul următor Teatrul de Stat Constanța încheie anul în forță, cu o premieră în regia lui Alexandru Mâzgăreanu

Comentează știrea

GicaContra
20 decembrie 2024

Din pacate asa este, mamici cu idei crete ce pun presiune pe toti. Eu nu am dat nimic pentru cadoul doamnelor. S-au strans mai bine de 1000 lei pt cele 2 doamne educatoare si 2 ingrijitoare, noaptea mintii. Daca se mai adunau si de la cele vreo 5-6 mamici care nu am cotizat era mai substantial ca in loc sa imparta suma au tot crescut-o. E foarte frustrant sa ajungi sa trebuiasca sa impingi plicul pe unde mergi cu copilul. Eu am probleme cu dr de familie, probabil asteapta plicul, deja e a 3-a oara cand efectiv nu imi face trimitere copilului la specialist pentru control, copilul face otite. Ma duc pe cont propriu la specialist si desigur ca e bolnav copilul si il pune pe antibiotic. Medicul specialist ma intreaba daca am trimitere tocmai ca sa nu mai platim. Daca m-as lua dupa dr de fam as ajunge in spital cu copilul.

Oana Stancu
21 decembrie 2024

Cotizația pentru doamne, este dintotdeauna.daca nu cotizezi, copilul rămâne corigent.asta o știm toți.trebuie o lecție buna, data acestor așa ziși educatori și scoși din sistemul învățământului.

Manuel
25 decembrie 2024

Dar din dar se face Raiul!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei