Cel mai mare eveniment care va aduce în discuție criza de apă din lume, al cincilea Forum Mondial al Apei, va avea loc la Istanbul, în perioada 16 - 22 martie 2009.
- Publicitate -
Programul de Mediu al Națiunilor Unite a descoperit că, până în 2025, doi din trei oameni de pe Pământ vor trăi în regiuni fără apă.
În ceea ce privește problema crizei de apă din Dobrogea, din cauza defrișărilor exagerate, o soluție salvatoare ar fi montarea de perdele forestiere. "Lucrarea efectuată de experți din mai multe instituții de specialitate arată că partea sudică a continentului va suferi din cauza încălzirii globale, iar solurile din aceste zone riscă să devină aride. În țara noastră, cele mai afectate regiuni vor fi, de la vest la est, Banatul, Oltenia, estul Munteniei și Dobrogea, cu prelungire pe sudul Moldovei", a afirmat Nicolae Nemirschi, ministrul Mediului.
Dacă în anul 1900 România avea 18.000.000 de hectare de pădure, în 1945 erau 9.000.000 de hectare, iar în 1989 s-a ajuns la numai 6.000.000 de hectare împădurite.
La eveniment sunt așteptate peste 3.000 de organizații și 10.000 de participanți.