Criza medicamentelor se acutizează, odată cu debutul sezonului infecțiilor și virozelor respiratorii. Din farmacii lipsesc medicamente esențiale și antibiotice, în special cele pentru copii. Farmaciștii trag un semnal de alarmă: stocurile sunt mici și la celelalte tipuri de medicamente, în special pentru boli grave care pot fi menținute sub control doar prin medicație constantă, potrivit
RealitateaPotrivit unei estimări, din farmacii lipsesc zeci de medicamente, din aproape toate clasele, de la antibiotice pentru copii și spray-uri inhalatorii până la vaccinuri pentru glaucom și medicamente pentru diabetici. Pentru toate aceste produse este vorba fie de discontinuitate în aprovizionare, fie de dispariția totală de pe piață.
- Publicitate -
O altă cauză a lipsei unor medicamente este exportul paralel, procedeul comercial prin care tratamente importate la prețuri mai mici decât în restul țărilor europene sunt reexportate de distribuitori, fără a ajunge la destinația inițială. Procedura este legală, dar statele membre pot, în anumite cazuri, să restricționeze comerțul paralel, pentru a garanta un interes public legitim, cum ar fi asigurarea unei furnizări adecvată și continuă de medicamente către populație.