Bucureștiul este un oraș mare, dinamic și
uneori imprevizibil când vine vorba de trafic. Fie că ești student și ai venit
în Capitală pentru facultate ori te-ai mutat datorită unui job sau chiar și
pentru o perioadă scurtă, una dintre primele întrebări la care trebuie să te
gândești este unde vei sta și cât de aproape ești de mijloacele de transport.
- Publicitate -
Bucureștiul este un oraș mare, dinamic și uneori
imprevizibil când vine vorba de trafic. Fie că ești student și ai venit în
Capitală pentru facultate ori te-ai mutat datorită unui job sau chiar și pentru
o perioadă scurtă, una dintre primele întrebări la care trebuie să te gândești
este unde vei sta și cât de aproape ești de mijloacele de transport.
Dacă locuiești sau intenționezi să te muți într-o
zonă bine conectată (aproape de metrou), ai multe avantaje. Un exemplu
este
WestGate Studios, care oferă acces rapid la
mijloacele de transport, ori poți alege să alegi și alte variante
convenționale.
Hai să vedem care este, așadar, cel mai avantajos mod
prin care te poți deplasa în București ca să ai toate informațiile necesare!
Metroul
Este rapid, predictibil și accesibil. Rămâne cea mai
eficientă opțiune de deplasare prin București, deoarece nu depinde de trafic,
are un program extins și acoperă cele mai importante zone ale orașului.
Costurile variază în funcție de categoria de utilizator; dacă ești student,
abonamentul este gratuit în anumite cazuri, iar prețurile și detaliile complete
le găsești chiar pe site-ul celor de la
Metrorex. Este bine să consulți lista
oficială, deoarece costurile se mai pot schimba.
Dacă nu ești elev sau student, ai oricum numeroase
opțiuni prin care poți cumpăra, de exemplu, două călătorii cu 10 lei, abonament
pe 24 de ore (12 lei), abonament săptămânal (45 de lei), lunar (100 de lei) sau
chiar anual (900 de lei).
Autobuzul și tramvaiul
Aceste mijloace sunt, de fapt, rețeaua care acoperă
tot orașul și completează liniile de metrou. Este utilă mai ales pentru
deplasări în proximitate sau pentru cartierele fără acces direct la stații de
metrou, de aceea e important să alegi o cazare care este aproape și de metrou,
ca să nu depinzi de autobuz. Deși ai mai multe opțiuni când vine vorba de
aceste mijloace de transport, ajung, de regulă, cu întârziere, sunt foarte
aglomerate la orele de vârf și nu au intervale bine programate pentru sosirea
la destinație, deoarece durata este mult influențată de trafic.
Legat de costuri, o singură călătorie costă 3 lei, 10
călătorii 25 de lei, dar ai și opțiunea de abonament, care pornește de la 8 lei
pentru 24 de ore, cele pentru o lună costă 80 de lei, iar pentru 12 luni vei
achita 700 de lei.
Din fericire, ai și varianta de abonament
metropolitan integrat (suprafață + metrou), iar un abonament cu acces la
metrou, autobuze și tramvaie complet costă 1.410 lei pe 12 luni, 160 de lei pe
o lună și 18 lei pentru 24 de ore.
Înainte să cumperi un abonament anual, vezi ce
opțiune este mai potrivită pentru tine, cumpără pe maximum o lună ca să vezi
cât folosești ambele rețele și dacă merită să iei unul integrat.
Bicicleta și trotineta electrică
O parte dintre locuitorii Bucureștiului aleg să
străbată haosul din trafic cu ajutorul bicicletei sau trotinetei, mai ales în
sezonul cald și pentru trasee scurte. Aplicațiile mobile îți pun la dispoziție
opțiunea de a închiria aceste mijloace de transport în mod convenabil din multe
zone. Costul variază în funcție de distanța parcursă, dar sunt utile pentru
deplasări ocazionale. Dacă totuși preferi această variantă pe termen lung și
devine parte din rutina ta, cel mai bine este să îți cumperi o trotinetă sau
chiar o bicicletă.
Ridesharing
Comod, dar mai costisitor. Astfel de aplicații prin
care poți comanda o cursă în mod convenabil din locul în care te afli până la
destinația de interes sunt utile tot pentru situații punctuale, dar nu sunt recomandate
ca formă principală de deplasare, deoarece costurile cresc semnificativ. Un
drum rapid prin oraș costă între 25 și 30 de lei, în funcție de distanță, dacă
nu vorbim de ore de vârf. Altfel, vei plăti între 50 și 90 de lei sau chiar mai
mult dacă ai nevoie de transport atunci când plouă sau este aglomerat, deoarece
tariful este dinamic.
Mașina personală
Un mijloc de transport flexibil, dar costurile sunt
semnificative. Mai ales acum de când cu scumpirea carburanților, mașina nu mai
pare cea mai bună variantă. Chiar dacă oferă libertate de mișcare, vine cu
diverse provocări reale. Traficul dens din orele de vârf înseamnă că vei
petrece minimum 30-60 de minute pe drum (în funcție de locație și de distanță),
iar costul parcării nu este nici el de neglijat, mai ales în zonele centrale.
Apoi, dacă nu găsești loc de parcare, ești nevoit/ă să pierzi timp în căutarea
unui loc în care să lași vehiculul. Ai grijă, deoarece și amenzile pentru
parcare neregulamentară sunt semnificative.
Pentru deplasări zilnice prin oraș, costurile cu
mașina se ridică ușor la 600 de lei pe lună sau mai mult, fără a include
întreținerea sau asigurarea.
De ce locația cazării contează atât de mult?
Să presupunem că alegi o chirie mai ieftină care nu
este în proximitatea metroului, cu gândul că ai mașină personală. Cei 600 de
lei pe care îi dai în plus pe combustibil ar reprezenta varianta în care să
stai într-o locație mai bine conectată, unde ai transport mai rapid.
Dincolo de costuri, trebuie să te gândești dacă vrei
să petreci în fiecare zi 2-3 ore în trafic dus-întors, deoarece aceasta este
realitatea multor bucureșteni. Conform
Romania Insider, în 2023, Bucureștiul era
printre cele mai problematice orașe la capitolul trafic congestionat.
Deciziile pe care le iei atunci când vine vorba de
cazare și transport își vor pune amprenta pe timpul tău liber.