Deși în ultima perioadă s-au intensificat foarte mult controalele, comercianții încă mai folosesc tactici de păcălire a clienților, cu reduceri false.
- Publicitate -
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța a verificat, zilele trecute, modul în care respectă prevederile legale comercianții la reduceri, soldări, lichidări.
În total, au fost verificați 22 de operatori economici. La aproape trei sferturi din aceștia au fost depistate abateri de la prevederile legale. Pentru deficiențele constatate au fost aplicate 16 amenzi, în valoare de 39.500 de lei.
În urma verificărilor s-a constatat că unii operatori economici, care desfășurau un exercițiu comercial de vânzare de soldare, nu specificau prin anunțul publicitar sortimentul de mărfuri supus soldării.
De asemenea, o parte din operatorii economici verificați practica reducere de preț, iar prețul nou era afișat, iar prețul vechi era pe verso și nu era barat. Trei operatori economici raportau reducerea de preț la prețul de achiziție și nu la prețul de referință, creându-se astfel impresia că procentul de reducere este foarte mare, iar, în realitate, acest procent este mult mai mic.
Comisarii OPC au mai constatat neafișarea la loc vizibil și fără echivoc a prețului de comercializare a produselor și vânzarea de produse cosmetice cu preț redus fără nicio informație privind tipul reducerilor și perioada de timp în care se desfășoară.
"Sfătuiesc consumatorii să verifice dacă oferta de reduceri de preț mai este valabilă la momentul respectiv și dacă reducerea de prețuri este cea reală, dacă prețul afișat este cel facturat, adică cel de pe bon fiscal", a declarat Radu Cornel, comisarul șef adjunct delegat al CJPC Constanța.