Vineri, 05 Iunie 2026

Cum să vă feriți de hoții din locuințe

de Andreea PERHAIȚĂ Sâmbătă, 01 Septembrie 2018 275 1 min citire
Hoții din locuințe devin tot mai abili și găsesc mereu metode noi pentru a pătrunde în casele constănțenilor. Tocmai de aceea, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța desfășoară, periodic, activități de prevenire a furturilor din locuințe, pe raza municipiului Constanța.
"Activitatea are rolul de a preveni cetățenii să ajungă victimele unor astfel de fapte, prin distribuirea unor materiale informativ-preventive, în locurile publice, precum asociații de proprietari și parcuri", precizează reprezentanții IPJ.
Pe perioada activității, polițiștii constănțeni au discutat cu locatarii imobilelor privind modalitățile în care pot diminua considerabil șansele de reușită ale infractorilor, înmânându-le flyere cu sfaturi preventive.
Cu acest prilej, polițiștii le recomandă cetățenilor să nu permită accesul persoanelor necunoscute în incinta imobilelor, să nu lase ferestrele deschise atunci când părăsesc locuința, iar pe cât posibil, ușa de acces să fie solidă și prevăzută cu cel puțin două încuietori, cu sisteme și chei diferite, lanț de siguranță și vizor.
Polițiștii îi sfătuiesc pe cetățeni să nu poarte discuții cu necunoscuții despre plecarea în concedii și să evite postarea unor astfel de amănunte pe rețelele de socializare.
Activitățile se înscriu în Campania de prevenire a furturilor din locuințe "Paza bună trece primejdia rea!" și Programul național de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului.​ 
Taguri
Articolul anterior Cum va fi vremea în week-end, la Constanța
Articolul următor Provocare pe Marea Neagră. Cine sunt campionii la yachting

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei