Victoria constănțenilor de la Asociația de Proprietari nr. 64 din Constanța a fost de scurtă durată. Deși oamenii au reușit să obțină în instanță suspendarea autorizației de construcție pentru un bloc de șase etaje, în imediata apropiere a blocului lor, lucrările continuă și sunt aproape de finalizare. În timp de locatarii sunt exasperați și amenință cu alte plângeri, inclusiv la DNA,
- Publicitate -
proprietarul terenului și al imobilului în construcție, Gabriel Bajdechi, patronul restaurantului Integra, susține că are o autorizație nouă și că lucrările sunt legale.
Reprezentanții Asociației de Proprietari nr. 64 au solicitat suspendarea autorizației de construcție nr. 941, din 2 iunie 2015, pe motiv că imobilul este ridicat "fără respectarea dispozițiilor legale, nu este respectat spațiul verde ce trebuie acordat locatarilor și nici distanța legală, clădirea fiind foarte înaltă în raport cu clădirile din apropiere".
După mai multe înfățișări și expertize, instanța a decis să dea câștig de cauză reclamanților. Iată ce se precizează în comunicarea sentinței: "Instanța apreciază că împrejurările concrete de fapt și de drept în care actul contestat a fost emis creează o îndoială serioasă în privința legalității acestuia, susținerile reclamanților având caracterul unor indicii de natură aparentă care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ supus controlului judiciar. Se constată că autoritatea publică nu a solicitat prin certificatul de urbanism nr. 3.390/2014 sau ulterior emiterii acestuia și efectuarea unui studiu de însorire. Se are în considerare faptul că, prin proiectul depus de către pârâți, este stabilită o înălțime de 20,05 metri, imobilul reclaman-ților are o înălțime de 31,45 metri, iar distanța dintre cele două construcții este de 14,32 de metri, sens în care, în raport cu prevederile art.3 alin. 2 din anexa OMS nr. 114/2014, era imperativă efectuarea și a unui studiu de însorire al imobilului învecinat, măsură care în speță nu a fost realizată, aspect care este de natură aparentă să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ supus controlului judiciar".
Probleme și la spațiul verde
Mai mult decât atât, instanța mai constată și o altă neregulă la construcția cu pricina: "În raport cu prevederile HCJ nr. 152/2013, adoptat de către Consiliul Județean Constanța, ce impun ca spațiile verzi și plantate să fie de minimum 30 la sută din suprafața terenului, se constată în mod aparent că emiterea autorizației supusă analizei s-a făcut fără respectarea cadrului legal, în condițiile în care documentația aferentă autorizației de construire nu cuprinde referințe în ce privește suprafața minimă de 90 de metri pătrați aferentă cu destinația specială de spațiu verde, în sensul impus de art. 2 din HCJ Constanța nr. 152/2013, precum și din Anexa 2 a acestui act normativ".
"Am obținut o nouă autorizație!"
Din păcate, timpul nu a curs deloc în favoarea locatarilor, care, deși aveau un proces pe rol, asistau la ridicarea etaj cu etaj a imobilului. Sentința a venit când acesta a fost aproape gata.
Mai mult decât atât, proprietarul a cerut și a obținut, între timp, o nouă autorizație.
"A fost un proces pe fond, noi nu am fost pregătiți și am pierdut. Ulterior, ne-am angajat avocat și recursul este programat la sfârșitul acestei luni. Deci nici acea hotărâre nu este definitivă. Dar noi lucrăm în virtutea celei de-a doua autorizații. Într-adevăr, la prima autorizare, primăria nu a cerut studiu de însorire. Eu am depus toate avizele care mi-au fost cerute. Abia pentru a doua autorizație am scos și studiu de însorire, pentru că se referea la etajul a șaselea. Noi am făcut cinci etaje și am oprit lucrările pentru că nu aveam autorizație pentru etajul a șaselea. Aceasta a ieșit în luna mai 2016", a declarat, pentru "Cuget Liber", Gabriel Bajdechi, proprietarul imobilului.
Pe site-ul Primăriei Constanța nu am putut identifica noua autorizație pentru imobilul respectiv, despre care proprietarul spune că ar fi fost emisă în luna mai.