Cum va fi vremea mâine, la Constanța

de Andreea PERHAIȚĂ Luni, 20 Ianuarie 2014 81
Mâine, în țară, vremea va fi în general închisă și se va răci ușor în toate regiunile. În Moldova, pe fondul unui regim termic apropiat de cel normal în ultima decadă a lunii ianuarie, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, în special seara și noaptea. În restul teritoriului valorile de temperatură se vor situa în continuare peste mediile climatologice specifice perioadei și va ploua pe arii restrânse.
La Constanța, mâine, cerul va fi variabil, cu soare, vântul va sufla slab, până la moderat, dinspre sud, iar maxima termică va atinge 13 grade Celsius. Peste noapte vor apărea nori și rafalele se vor mai înteți. Termometrele vor indica minimum trei grade.
Miercuri, va ploua slab și abia dacă vom avea între 1 și 3 grade Celsius, iar joi, 24 ianuarie, va ninge slab. Valorile termice vor rămâne negative atât ziua, cât și noaptea, așa că sunt șanse destul de mari să avem parte și de ceva zăpadă. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei