Portul Turistic Tomis și Plaja Modern vor intra, în primăvara acestui an, într-un amplu proces de reabilitare și reamenajare, potrivit autorităților locale. Acesta va dura aproximativ un an și jumătate, iar investiția, realizată cu bani accesați din fonduri europene și susținută și de Consiliul Județean Constanța, are o valoare de aproximativ 10 milioane de euro.
Pe 4 decembrie 2013, între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Primăria Constanța s-a semnat contractul de finanțare a proiectului de reabilitare a infrastructurii urbane prin modernizarea și extinderea infrastructurii rutiere existente, precum și sprijinirea sectorului turistic. Obiectivul specific al proiectului este reprezentat de îmbunătățirea accesului rutier și pietonal către Portul Turistic Tomis și Plaja Modern.
"Deși pe acest tronson am întâmpinat o provocare având în vedere că există litigii de natură privată, consider că lucrurile sunt bine stabilite și că lucrările vor demara fără probleme. Astfel, Tronsonul 1 pornește de la Comandamentul Flotei Constanța, aflat pe strada Remus Opreanu, și coboară spre Portul Tomis pe actuala infrastructură. Din păcate, nu putem să lărgim acest drum, pentru că avem proprietate privată în dreapta, spre mare, și proprietate publică spre Hotel Palas și nu se poate face lărgirea la patru benzi, cum ne-am fi dorit. Se face reamenajarea acestui loc și cu locuri de parcare în pieptene, unde acum există niște construcții provizorii pe plaja Modern; deoarece există o intabulare pe nume persoană privată, nu s-a putut continua în linie dreaptă cu drumul și s-a făcut un scuar în care a rămas această proprietate. Pentru a ocoli zona cu proprietatea privată, au fost realizate două «bretele» de drum: pe una este drumul de dus și pe cealaltă este drumul de întors.
Mergând mai departe, vom reabilita scările din dreptul Bisericii Grecești și ajungem la blocul turn, intersecția cu Bulevardul Ferdinand, unde montăm un funicular care va deservi atât persoanele vârstnice, copiii, cât și persoanele cu dizabilități, pentru a avea acces la Plaja Modern. Tot în această zonă, de descărcare a funicularului, s-a prevăzut o pasarelă pe unde se poate traversa peste șosea și se coboară pe plaja turistică", susține Viorica Ani Merlă, manager de proiect, director executiv al Direcției programe și dezvoltare din cadrul Primăriei Municipiului Constanța.
Accesul în Portul Tomis se va realiza mult mai ușor
În prezent, au fost finalizate achizițiile pentru auditarea proiectului, urmând ca documentația să fie urcată în sistemul SEAP spre verificare și validare. Ulterior, va fi declanșată procedura de licitație și construcție. Responsabilul de promovare din cadrul administrației locale, Cătălin Urechescu, susține că obiectivul proiectului este de a reduce blocajele rutiere din zonă, de a se asigura dezvoltarea turismului din port, crearea de noi locuri de muncă. Mai mult, acesta susține că în proiect este vizată și construcția unei parcări cu un număr total de 326 de locuri de parcare.
"Din valoarea totală a proiectului, contribuția noastră este de 700.000 mii lei, iar a Uniunii Europene, de 33 milioane de lei. Sperăm ca finalizarea acestui proiect să aibă loc pe data de 3 iulie 2015", a declarat Urechescu.
Beneficiari direcți ai proiectului vor fi locuitorii zonei metropolitane a orașului, adică cei 500.000 de locuitori, cei 315.000 de turiști care ajung anual, în oraș, dar și agenții economici din zonă și autoritățile locale.