Pe 12 decembrie va avea loc Cupa
Aniversară Lucky No.13, competiție care marchează intrarea oficială în cel
de-al XIII-lea an de activitate al unui poligon cu o experiență consolidată
în formarea și instruirea trăgătorilor și „gazda” unei comunități de sportivi
și amatori care se conturează constant în jurul pasiunii pentru tir sportiv și
a dorinței de perfecționare continuă.
- Publicitate -
Evenimentul este organizat în
parteneriat cu Urban Battle Group, reprezentat de Bogdan „Teo”
Teodorescu, sportiv medaliat cu aur la Campionatul Mondial WA 1500
PPC Tir Sportiv desfășurat în Germania, în luna august a acestui
an și unul dintre promotorii performanței în tirul sportiv.
„Sub egida standardelor
internaționale de PPC, competiția va fi un PPC SSA 48 – Standard
Semi-Automatic Pistol 5,5", desfășurat după următorul program:
- 11 decembrie, ora 16:30 – antrenament
premergător competiției, 48 focuri
- 12 decembrie, ora 16:30 – competiția
propriu-zisă, 48 focuri
Cupa Aniversară Lucky No.13
promite un eveniment dinamic, competitiv și festiv, dedicat tuturor
pasionaților de tir sportiv, iar participanții
sunt invitați să celebreze împreună un nou an de performanță în cadrul
Poligonului Zip Escort!”.
Cupa Aniversară Lucky No.13 subliniază
nu doar tradiția anuală a poligonului Zip Escort, dar marchează totodată
consolidarea unei comunități active, unite de aceeași pasiune pentru tir, unde
sportivii și amatorii găsesc sprijin, mentorat și oportunități reale de
progres.