Constănțenii care mai au o bucățică de grădină sau spațiu verde în jurul blocului sau casei au ajuns să trăiască cu frica în sân că, mai devreme sau mai târziu, cineva va veni și va ridica acolo un bloc înalt și le va lua tot soarele. Au pățit-o deja sute, poate mii de locuitori ai municipiului și cu siguranță vor mai fi mulți care se vor trezi cu betoane în fața ferestrelor.
Din păcate, Primăria Constanța este principala răspunzătoare pentru măcelul spațiilor verzi din oraș. Direcția Urbanism din cadrul primăriei, condusă în continuare de arhitectul șef Luiza Elena Tănase, "taie și spânzură" chiar și după plecarea primarului Radu Mazăre. Autorizațiile de construcție sunt ținute la secret, chiar dacă imobilele ce vor fi ridicate afectează calitatea vieții vecinilor din imediata apropiere, anunțurile și dezbaterile publice sunt făcute la limita legii, tocmai pentru a descuraja eventualii nemulțumiți, iar investitorii sunt ajutați să aibă toate actele în regulă.
Un avocat din Constanța povestește cum a obținut în instanță permisiunea de a studia și fotocopia autorizația de construcție pentru un bloc care se construiește chiar lângă locuința sa. A fost nevoit să recurgă la solicitarea în instanță a documentelor după ce firma constructoare nu a vrut să-i arate proiectele, iar reprezentanții Primăriei Constanța i-au refuzat solicitarea. "Primăria este la fel de opacă, obtuză, abuzivă, ca pe vremea fostului primar. Dacă în dreptul geamurilor tale răsar, peste noapte, betoane, îți dorești, desigur, să afli ce monstru se va naște acolo: coteț, vilă, bloc, biserică, cât de înaltă va fi noua construcție și cum te va afecta. Mergi ca prostul la primărie, știind că, potrivit legii, aceasta are obligația de a-ți pune la dispoziție autorizația de construire și anexele. La Primăria Con-stanța vei da însă peste niște doamne care îți vor administra suav un refuz de toată frumusețea. Primăria Constanța se su-pune altor reguli, nicidecum legislației în vigoare a acestei țări. Primăria are propriile sale reguli și, dacă nu ești cumva licențiat în Drept, acei funcționari te vor convinge, probabil, că nu ai dreptate. Dacă întâm-plător ești avocat, vei ști din capul locului că te afli în fața unui abuz cras. Bolboroselile pseudojuridice ale juristei primăriei îți vor părea o gargară grețoasă, de toată jena", explică avocatul constănțean Stelian Cristian Ion.
Primăria, mai catolică decât Papa
Pe site-ul Primăriei Constanța, se găsește autorizația cu pricina, dar informațiile sunt extrem de puține. Astfel, afli că în data de 11 noiembrie 2015, a fost emisă Autorizația de Construcție nr. 2.026, pentru S.C. Euro House Construct SRL, care va construi pe strada Maior Șofran nr. 18, un imobil cu demisol, par-ter, trei etaje și al patrulea etaj tehnic. Acesta are destinația locuințe colective.
Cu acest prilej a fost obținută și autorizația pentru împrejmuirea terenului. "Între blocul în care locuiesc și cel de vis-a-vis a mai răsărit un bloculeț (sau bloculoi, că nu știu ce va ieși la finalizarea construirii). Investitorul, firma Solid House S.R.L., a fost foarte transparent și amabil inițial, după care, mi-a transmis sec printr-un email că nu îmi va pune la dispoziție informațiile solicitate. Dacă ar fi fost în regulă cred că mi-ar fi dat aceste informații și nu ar fi fost așa secretoși. În fine, ei n-au aceas-tă obligație legală, dar mă gândeam că e o chestiune de bun-simț, mai ales că la început ei au clamat bună-credință și transparență totală. Altfel, oamenii sunt foarte bine organizați, lucrează curat, rapid, pare o firmă foarte serioasă. În privința Primăriei, e altă poveste...
Consecința a fost că am dat primăria în judecată și am câștigat, judecătorul obligându-i să-mi pună la dispoziție aceste documente. Sunt curios dacă vor formula recurs, având în vedere cât de clară e situația. În câteva cazuri, când au avut unii interes, nu s-a mai declarat recurs.
Oricum, cred că vor pierde și vor fi obligați și la cheltuieli de judecată. Suportate tot din banii noștri, ai voștri. Acum mă frământă următoarea întrebare: să depun sau nu și o plângere penală? Nu că ar rezolva ceva, dosarele penale trenând aiurea ani de zile. Are și justiția limitele ei... Dar parcă e prea mare abuzul, nesimțirea, bătaia de joc, și atunci, de revoltă și disperare ești împins să recurgi și la gestul ăsta ne-elegant, cu iz penal și ușor penibil. Mă mai gândesc...", a încheiat avocatul.
Cine răspunde pentru aceste nedreptăți?
Din păcate, câți dintre constănțeni nu au cedat atunci când reprezentanții primăriei le-au spus, cu cuvinte alese și foarte tehnice, că nu au anumite drepturi, protejându-i astfel pe așa-zișii investitori, în loc să respecte cetățenii acestui oraș.
Acesta este însă numai unul din multele abuzuri la care se dedă Serviciul Urbanism din cadrul Primăriei Constanța. Recent, am relatat cazul unor locatari din Faleză Nord care au obținut anularea în instanță a unei autorizații de construcție pe motiv că aceasta "a fost emisă cu încălcarea prevederilor legale". Și aceste situații de-abia încep să iasă la iveală, pe măsură ce constănțenii încep să capete curaj și să meargă în justiție cu Primăria Constanța.
Din păcate, toate aceste procese se desfășoară pe banii constănțenilor și, atunci când sunt pierdute, nu se face nimeni răspunzător de ele. Până când vor mai plăti constănțenii indiferența, incompetența, reaua-voință și ițele trase de angajații pri-măriei pentru propriile interese?