Luni, 08 Iunie 2026

DECIZIA ZILEI! Cum a fost sancţionat George Buhnici, pentru declaraţiile sale despre femei

de Alina DRACOPOL Miercuri, 31 August 2022 264 < 1 min citire
DECIZIA ZILEI! Cum a fost sancţionat George Buhnici, pentru declaraţiile sale despre femei
Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis, în şedinţa de miercuri, amendarea lui George Buhnici cu 20.000 de lei, pentru declaraţiile sale din iulie, despre corpurile femeilor.
CNCD apreciază că "afirmaţiile făcute de George Daniel Buhnici la adresa femeilor, în cadrul emisiunii TV 'XNS', în luna iulie a anului curent, emisiune ce a fost difuzată pe postul TV Antena 1, reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate umană". Hotărârea a fost adoptată cu unanimitatea de voturi a celor şapte membri ai Colegiului director prezenţi.
Printre declaraţiile sancţionate s-au regăsit: "Şi-am văzut fete care arată foarte bine, aici. Dar am văzut şi fete care nu arată foarte bine.Şi nu as vrea să mi se interpreteze, suntem la un festival, putem să dăm vina pe orice, bă, dar serios, mai mergeţi pe la sală fetelor!" şi "Venim la mare ca să vedem piele, aş vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă aţi investi în săliţă cât investiţi în tatuaje, cred că am fi toţi mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală".
Taguri
Articolul anterior Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa cresc, după oprirea livrărilor prin Nord Stream
Articolul următor Frontiera Tomis, marea favorită a competiţiei de la Hârşova

Comentează știrea

Gigel
31 august 2022
FEMEIA

FEMEIA pentru BĂRBAT.- „Rău cu rău, dar mai rău fără rău” !

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei