Persoanele fizice și juridice care au intenția să se adreseze instanțelor (justițiabilii) într-un litigiu comercial sau de altă natură sunt obligate, de la 1 octombrie, să participe la ședințe de informare privind medierea conflictului, în urma intrării în vigoare a unui nou set din modificări aduse Legii 192/2006 privind medierea, informează Mediafax.ro.
- Publicitate -
Litigiile aflate deja pe rolul instanțelor intră și ele sub incidența noilor reglementări a legii medierii - avantajul rezolvării conflictului prin mediere, în acest caz, fiind acela că taxa de timbru se restituie în cele mai multe dintre cazuri.
Noua lege arată că persoanele fizice sau juridice sunt obligate să participe la sedința de informare privind medierea, inclusiv după declanșarea unui proces în fața instanțelor competente, în vederea soluționării pe această cale a conflictelor în materie ci¬vilă, de familie, în materie penală, precum și în alte materii, precizează aceeași sursă.