Duminică, 07 Iunie 2026

Doliu în lumea medicală din Constanța. S-a stins din viață reputatul prof. univ. dr. Carol Friedmann

de Carmen MOCANU Duminică, 28 Iulie 2024 18626 < 1 min citire
Doliu în lumea medicală din Constanța. S-a stins din viață reputatul prof. univ. dr. Carol Friedmann
Comunitatea Evreilor din Constanța a pierdut un membru de o inestimabilă reputație profesională prin dispariția prof.univ.dr. Carol Friedmann care a trecut, astăzi, la cele veșnice.
Originar din Cluj, fiu de rabin, doctorul Carol Friedmann a făcut cinste Constanței fiind unul dintre cei mai cunoscuți șefi ai Secției de Psihiatrie pe care i-a avut Spitalul Clinic Județean.
De asemenea, cu o înaltă ținută morală profesională, Carol Friedmann a predat ani de zile și studenților de la Universitatea Ovidius din Constanța.
Până în 2014, Carol Friedmann a fost timp de 22 de ani și președintele Comunității Evreiești din Constanța.
Ceremonia de înmormântare va fi oficiată de Prim Rabinul României, Rafael Shaffer, miercuri, la ora 14.00, la capela mortuară a Cimitirului Evreiesc din Constanța.
Potrivit tradiției, după ȋnmormȃntare, familia se ȋntoarce acasă pentru masa de consolare Seudat Havraâah, care se oferă rudelor, vecinilor și celor care l-au cunoscut pe răposat. Acest ritual reprezintă un simbol al continuării vieții ȋn lumea de dincolo in credința iudaică.
Taguri
Articolul anterior Caz şocant. Cadavrul unui bărbat găsit îngropat în curtea naşului său. Mama victimei găsită fără viaţă
Articolul următor După 33 de ani, Ansamblul Monumental „Calea Eroilor“ de la Târgu Jiu, a intrat pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO

Comentează știrea

Fgh
9 septembrie 2024

Cine e asta? Un impostor ovreu! În iad cu el

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei