Duminică, 07 Iunie 2026

Două nave fluviale de pasageri au sosit în Portul Constanța. Turiștii străini au făcut turul orașului

de Madalina PETRESCU Duminică, 23 Iunie 2024 1595 1 min citire
Două nave fluviale de pasageri au sosit în Portul Constanța. Turiștii străini au făcut turul orașului
În acest sfârșit de săptămână, două nave fluviale de pasageri au acostat în Portul Constanța, având la bord 240 turiști americani, canadieni și australieni.
Nava Viking Rinda, cu pavilion Elveția, a ajuns, sâmbătă, la Constanța cu 174 pasageri la bord, majoritatea fiind americani, dar și canadieni și australieni. Pentru ei, aici se încheie, după două săptămâni, croaziera pe Dunăre începută la Viena, cu escale la Bratislava, Budapesta, Vukovar, Novi Sad, Belgrad, Ruse.
Ieri, turiștii au putut opta între un tur al orașului Constanța (cu vizitarea centrului vechi și a portului Tomis), excursie în Delta Dunării sau o degustare de vinuri la Murfatlar.
Duminică, se va face schimbul de pasageri, iar cei care au terminat croaziera vor pleca spre București, urmând ca alți pasageri să se îmbarce la bordul navei pentru o croazieră spre Viena, începând din 24 iunie, după vizitarea obiectivelor turistice alese.
Tot ieri a sosit în Portul Constanța nava fluvială de pasageri Esprit, sub pavilion Elveția. Cei 70 pasageri aflați la bord sunt din SUA, Australia și Noua Zeelandă.
Aceștia au făcut un tur al orașului Constanța (cu vizitarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie) și al stațiunii Mamaia.
Astăzi, turiștii vor pleca spre București pentru a se întoarce în țările de origine, iar o nouă serie de turiști se va îmbarca la bordul navei, urmând ca, după-amiază, după efectuarea programului turistic, Esprit să ridice ancora din portul Constanța.
Taguri
Articolul anterior Edward Iordănescu, uluit de grupa noastră la Euro 2024. Ce a transmis după eșecul cu Belgia
Articolul următor Pana de curent din Balcani a fost remediată. Se menține riscul apariției unor incidente similare

Comentează știrea

Bukker
23 iunie 2024

Vânzare! Mini aparatul de aer condiționat portabil răcește, hidratează și reîmprospătează. Silențios și portabil, poate fi dus la serviciu sau la plajă, răcește perfect și rapid camera. Preț foarte frumos --- https://use.my/arctrum

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei