În perioada 29 mai - 3 iunie 2014, la Giulianova, în Italia se desfășoară cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Fanfare. Emoții mari și pentru membrii fanfarei S.C. RAJA S.A. - "Muzica Apelor", care participă la acest festival pentru prima dată. În concurs s-au înscris 24 de fanfare din toată lumea: Italia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Polonia, Croația, Bulgaria, Lituania, Ucraina, Japonia, România etc.
- Publicitate -
Fanfara "Muzica Apelor" participă la secțiunea Fanfare Clasice, cei 24 de membri trebuind să susțină două etape: concert și show. La spectacolele susținute în acest week-end, spectatorii, dar și reprezentanții juriului au aplaudat prestația în picioare minute în șir, concertul fiind considerat un adevărat triumf. Din repertoriu fac parte diverse marșuri militare, melodii populare, dar și arii celebre precum "Valurile Dunării", "Arii din Muntenia", "Joc Dobrogean" etc.
Astăzi are loc cea de-a doua etapă, partea de show, unde constănțenii însoțiți și de o echipă de dansatori profesioniști au pregătit un moment incendiar. De asemenea, în afara concursului, toate echipele de fanfare participante susțin numeroase concerte în aer liber, în diverse locații ale orașului Giulianova. Membrii juriului s-au arătat încântați de aceste prestații și au apreciat pozitiv toate concertele de până acum.