Duminică, 07 Iunie 2026

Fermierii care protestează în stradă au început negocierile cu ministrul Agriculturii

de Alina DRACOPOL Joi, 18 Ianuarie 2024 200 1 min citire
Fermierii care protestează în stradă au început negocierile cu ministrul Agriculturii
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, discută joi dimineaţa cu fermierii care protestează în stradă de mai bine de o săptămână şi care s-au considerat nereprezentaţi de asociaţiile prezente la întâlnirile organizate la minister în această săptămână, scrie Agerpres.
Discuţiile au început în jurul orei 10:30, deşi au fost anunţate iniţial pentru ora 9:00. Presa are acces la dezbateri, aşa cum s-a spus iniţial, deşi la un moment dat se anunţase că negocierile se vor desfăşura cu uşile închise, urmând ca la finalul negocierilor să fie anunţate concluziile.
Miercuri seara, ministrul Agriculturii a transmis pe Facebook că îi aşteaptă la minister pe toţi fermierii, indiferent dacă fac sau nu parte din asociaţiile care au fost în această săptămână la întâlnirile organizate la sediul instituţiei.
În deschiderea dezbaterilor de joi, Florin Barbu şi-a cerut scuze pentru declaraţia pe care a făcut-o în urmă cu două zile, potrivit căreia fermierii de la Afumaţi sunt "instigatori şi protestatari", precizând că "fermierii sunt fermieri, nu instigatori".
Florin Barbu a avut în această săptămână o serie de întâlniri cu mediul asociativ din agricultură şi industrie alimentară în cadrul cărora a venit cu soluţii la problemele din aceste sectoare. Deşi au fost agreate mai multe măsuri, fermierii care protestează în stradă au anunţat că nu vor înceta protestele şi au venit cu o altă listă de revendicări.
Marţi, transportatorii şi agricultorii au transmis Guvernului o listă cu 76 de revendicări în numele "poporului român" pentru a înceta protestele, printre care reducerea RCA la 5.000 de lei pentru camioane fără istoric de daună, majorarea subvenţiei pe suprafaţă la 250 euro/ha, eliminarea accizei la motorina folosită în agricultură direct de la pompă sau respectarea referendumului privitor la reducerea numărului de parlamentari, potrivit unui document transmis AGERPRES.
Taguri
Articolul anterior 200 de români au rămas miercuri seara pe aeroportul din Madrid, după ce cursa Wizz Air către București nu a mai decolat
Articolul următor PUSL dezbate subiecte de interes, printre care viitoarele alegeri, la sediul din Constanţa

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei