Fonduri europene pentru construirea, la Constanța, a unui Centru de Primire în Regim de Urgență a Mamei și Copilului r Clădirea va putea adăposti, simultan, 16 cupluri mamă-copil

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 23 Decembrie 2009 633
Începând cu 2010, Centrul de primire a copilului în regim de urgență de pe strada Aluniș din Constanța va fi extins cu un modul destinat primirii în regim de urgență a mamei și copilului. Inițiativa îi aparține conducerii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța și face subiectul unui proiect cu finanțare europeană. Reprezentând o premieră pe piața de servicii sociale din județul nostru, centrul a devenit o necesitate în ultimii ani, în condițiile în care din ce în ce mai multe familii și-au pierdut locuința, fiind nevoite să trăiască, alături de copii, sub cerul liber. Bugetul proiectului este de 2.795.024,06 lei cu TVA, din care finanțarea nerambursabilă prin Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională reprezintă 2.184.222,21 lei, iar contribuția Consiliului Județean Constanța 169.633,37 de lei. Proiectul va dura 15 luni, estimându-se că ridicarea propriu-zisă a imobilului va începe în primele luni ale lui 2010. Adăpost și hrană pentru trei luni În cadrul centrului vor putea beneficia, simultan, de servicii de adăpostire și consiliere 16 cupluri mamă-copil aflate în situații de criză, fără locuință. Nu este vorba de victime ale violenței sau abuzului în familie, ci de persoane care, la un moment dat, din anumite motive, nu mai au unde locui. "În decursul anilor am fost nevoiți să despărțim copilul de părinți, mai ales de mamă, făcându-i astfel mult rău. Tocmai de aceea dorim să construim centrul pentru a putea oferi adăpost copilului alături de mama sa", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul coordonator al DGASPC, Petre Dinică. Noul adăpost va funcționa în paralel cu Centrul de Primire a Copilului, în aceeași curte, și va cuprinde opt dormitoare cu grup sanitar individual, trei module tip bucătărie și sală de luat masa, un cabinet medical, un cabinet psihologic și birouri administrative. De asemenea, va fi amenajat un spațiu de joacă în aer liber. "Nu ne-am propus să oferim locuință întregii familii, pentru că instituția noastră nu are astfel de atribuții. Noi ne ocupăm doar de copil, ținându-i aproape mama, urmând ca, ulterior, împreună cu autoritățile locale, să se găsească, în decursul celor 90 de zile cât sunt cazați în centru, o nouă locuință", a mai precizat Petre Dinică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei