Garda Națională de Mediu: „România este la un nivel de reciclare de 13%”

de Madalina PETRESCU Marţi, 28 Mai 2024 812
Şeful Gărzii Naţionale de Mediu, Andrei Corlan, afirmă că România se află la un nivel de reciclare de numai 13% şi a precizat că ţara noastră se confruntă cu un fenomen de reciclare mascată pentru care au fost date amenzi de 400 de milioane de lei în ultiimii trei ani, dar şi cu traficul ilegal de deşeuri.

„În condiţiile în care avem capacităţile de reciclare, în care avem aceste proiecte, suntem foarte deficitari dintr-un anumit punct de vedere şi anume gradul de colectare separată. Gradul de colectare separată, din care decurg tot felul de alte probleme, care duc la consecinţa ca România să fie luat un nivel de reciclare de sub 13%. Şi aici intervine Garda Naţională de Mediu. Anul trecut am avut cel mai amplu control desfăşurat la unităţi administrativ-teritoriale pe tot circuitul deşeurilor. Am controlat 3.125 de UAT-uri şi am aplicat sancţiuni de aproximativ 17 milioane de lei. Cifre care denotă faptul că încă stăm departe de obiectivele îndrăzneţe propuse şi de obiectivele stabilite de legislaţia europeană şi anume de 50% procent de reciclare”, a declarat Andrei Corlan.

El a anunţat că pentru reciclare mascată instituţia pe care o conduce a dat amenzi de 400 de milioane de lei în ultimii trei ani.

„Totodată, dincolo de problematica aceasta cu colectarea separată, la nivel de UAT-uri, mai avem şi alte probleme. Avem aceste fenomene infracţionale de aşa-zisa reciclare mascată, fenomen cu care Garda Naţională de Mediu se luptă de ani de zile. Avem în ultimii trei ani aplicate sancţiuni de 400 milioane de lei. Avem peste 1200 de activităţi sistate, avem peste 740 de sesizări penale întocmite”, a explicat şeful Gărzii Naţionale de Mediu.

Traficul ilegal de deşeuri

„Acest fenomen al traficului ilegal de deşeuri, al colectării ilegale de deşeuri, deţinerii şi valorificării ilegale nu poate fi abordat decât din sfera penalului, pentru că partea contravenţională este clar că n-a dat rezultate. Garda de Mediu în premieră, de anul trecut a participat la punerea în executare a 34 de mandate percheziţie, chiar dimineaţa asta a mai participat la două astfel acţiuni de acţiuni împreună cu DIICOT”, a mai declarat Andrei Corlan.

El a adăugat că numai anul trecut autorităţile au blocat 11.000 de tone de deşeuri care urmau să intre în ţară.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei