Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 118, potrivit ultimei informări a Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică.
- Publicitate -
Ultimele cinci persoane decedate în urma îmbolnăvirii cu virusul gripal sunt din Timiș, Argeș, Prahova și Olt.
Este vorba de patru bărbați - unul de 47 de ani din Timiș, altul de 82 de ani din Argeș și doi din Prahova de 40, respectiv, 68 de ani. Un alt deces s-a înregistrat în Olt, fiind vorba despre o femeie de 81 de ani.
Toți cinci aveau condiții medicale preexistente. Trei nu fuseseră vaccinați antigripal, iar alți doi aveau antecedente vaccinale necunoscute, potrivit INSP.