Duminică, 07 Iunie 2026

Guvernul a decis plafonarea prețului la gaze și la energia electrică, pentru următorii trei ani

de Cuget Liber Sâmbătă, 22 Decembrie 2018 220 2 min citire
Guvernul a decis plafonarea prețului la gaze și la energia electrică, pentru următorii trei ani
Guvernul a decis, prin Ordonanța de Urgență privind măsurile fiscale, plafonarea prețului la gaze și la energia electrică pentru următorii trei ani pentru toți consumatorii casnici, a declarat consilierul pe probleme economice al premierului, Darius Vâlcov.
"Guvernul României a decis, astăzi, plafonarea prețului la gaze și la energia electrică pentru următorii trei ani de zile pentru toți consumatorii casnici. De asemenea, (...) și pentru consumatorii industriali acest nivel va fi plafonat pentru următorii trei ani de zile. Acesta va fi însă un mix între prețul de 68 de lei pentru consumatorii industriali, prețul de import și costul de înmagazinare. Prin această măsură, statul român nu câștigă niciun ban în plus; dimpotrivă, bugetul de stat va fi văduvit de aproximativ 1,5 - 2 miliarde de lei. Acești bani nu se vor mai încasa din cauza dividendelor care vor fi reduse, dividende încasate de la companiile de energie, și, de asemenea, din taxa privind profiturile suplimentare", a declarat Darius Vâlcov, vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.
El a explicat că "acest cost de 1,5-2 miliarde de lei va fi însă suplinit prin impunerea unei taxe de 2% pe cifra de afaceri pentru toate companiile din energie".
"Această decizie s-a luat în urma unei discuții cu aceste companii. Inițial, se propusese un procent de 3%. A coborât acest procent la 2%, având în vedere și istoricul acestor companii, care nu le avantajează deloc, și am să dau și câteva exemple. E-ON ENGIE România, cu o cifră de afaceri de 4,8 miliarde de lei anul trecut, a plătit un impozit raportat la cifra de afaceri de 0,9 la mie. Electrica Furnizare, companie unde statul român are 49% din acțiuni, la o cifră de afaceri de 3,8 miliarde, a plătit un impozit de 0,7 la mie. Și exemplele pot continua", a mai afirmat Vâlcov.
Sursa: Agerpres 
Taguri
Articolul anterior Ludovic Orban, ținta pesediștilor, după ce a numit-o "tăntică incultă" pe Dăncilă
Articolul următor Doliu la Castelul Iulia Hașdeu. S-a sinucis la 50 de ani

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei