Duminică, 07 Iunie 2026

Guvernul ia în calcul patru scenarii pentru ieșirea din starea de urgență pe 15 mai

de Cuget Liber Miercuri, 29 Aprilie 2020 361 1 min citire
Guvernul ia în calcul patru scenarii pentru ieșirea din starea de urgență pe 15 mai
Relaxarea măsurilor după 15 mai nu mai este atât de sigură, pentru că autoritățile nu exclud acum prelungirea stării de urgență și după această dată.
Scenariul este luat în calcul de autorități, care mai au în lucru alte 3 variante, printre care înlocuirea stării de urgență cu stare de alertă sau implementarea unor măsuri epidemiologice speciale. Premierul Ludovic Orban a anunțat că decizia va fi luată în perioada următoare, conform digi24.ro.
"Noi avem în evaluare toate posibilitățile. De la prelungirea stării de urgență, instituirea stării de alertă, emiterea ordinului privitor la epidemie cu risc major și varianta în care nu va fi necesară nicio formă specială. Decizia o vom lua pe măsură ce ne apropiem de 15 mai și decizia va depinde de evoluția epidemiei. 
În cazul în care ne menținem pe trendul pe care suntem astăzi, ba chiar vom avea o reducere a numărului de persoane infectate, cu siguranță că vom lua deciziile în conformitate cu evoluția epidemiei. Deocamdată nu scoatem din calcul niciuna dintre variante. Sigur, există și varianta stării de alertă, care permite menținerea restricțiilor prin intermediul deciziilor care se iau la nivelul Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, dar avem și alte variante. În funcție de evoluție, vom lua decizia", a declarat Ludovic Orban, premierul României.
Taguri
Articolul anterior Cehia se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii 500 de ani
Articolul următor CSU Neptun și CS Medgidia și-au aflat adversarii din turneele semifinale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei