Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Hotelierii din Mamaia vor achita doar jumătate din impozitul pe clădiri

de Cuget Liber Joi, 22 Ianuarie 2009 198 < 1 min citire
Persoanele juridice care dețin imobile în stațiunea Mamaia beneficiază de reducere de 50% pentru impozitul pe clădire și terenul aferent. Condiția esențială, stabilită de art. 285, al 2 din Codul fiscal, este aceea ca imobilul pentru care se acordă facilitatea fiscală să fie utilizat exclusiv pentru prestarea de servicii turistice pe o perioadă de maxim șase luni, pe durata unui an calendaristic.
Declarația pe propria răspundere cu privire la prestarea de servicii turistice, semnată și ștampilată de persoana juridică, se va depune până pe data de 31 martie 2009, urmând ca la sfârșitul sezonului estival să facă dovada celor menționate, se arată într-un comunicat de presă al Serviciului Public de Impozite, Taxe și Alte Venituri ale Bugetului Local.
Declarațiile vor fi depuse la Serviciul Persoane Juridice din strada Nicolae Grindeanu, nr. 66, prin poștă sau prin poșta electronică. Ghișeele Serviciului Persoane Juridice sunt deschise publicului după următorul program: luni, marți, miercuri și vineri de la 8,30 la 16,30 și joi de la 8,30 la 18,30.
Articolul anterior Sute de elevi cu râie și păduchi în școlile constănțene
Articolul următor 305 mame și 14 tați au cerut recalcularea indemnizației de creștere a copilului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei