Românii au cheltuit în anul 2012 aproape toți banii pe care i-au câștigat. Potrivit datelor făcute publice de Institutul Național de Statistică, cheltuielile totale lunare ale populației au fost, în medie, de 2.244,5 lei pe gospodărie, adică 780.9 lei pe persoană, și au reprezentat 90,7 la sută din nivelul veniturilor totale, în creștere cu 0,4 puncte procentuale față de anul 2011.
- Publicitate -
Cea mai mare parte a banilor cheltuiți de români s-a dus pe alimente și alte produse nealimentare, plata utilităților și plata taxelor și impozitelor locale. Cheltuielile pentru investiții, destinate pentru cumpărarea sau construcția de locuințe, cumpărarea de terenuri și echipament necesar producției gospodăriei, cumpărarea de acțiuni dețin o pondere foarte mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populației (doar 0,5 la sută).