Creștinii sărbătoresc această zi ce amintește de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Potrivit tradițiilor, Maica Domnului i-ar fi descoperit împăratului Leon cel Mare, înainte de a ajunge la tron, un izvor cu apă vindecătoare, Așadar, sărbătoarea este închinată Maicii Domnului și face parte din seria sărbătorilor mici, închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
- Publicitate -
Potrivit
Realitatea.net anul acesta, Izvorul Tămăduiri 2022 se sărbătorește pe data de 29 aprilie 2022.
De asemenea, sărbătoarea amintește și de Vinerea Mare. Maica Domnului, care a vărsat lacrimi lângă Crucea Mântuitorului, se arată acum drept izvor de nădejde și de vindecare a bolilor.
Credincioșii care se duc la Sfânta Liturgie din ziua praznicului Izvorul Tămăduirii își iau aghiasmă, apă sfințită pe care o folosesc la stropirea grădinilor, caselor și ogoarelor. În unele părţi din ţară, preoţii sunt cei care merg şi stropesc casele credincioşilor cu această apă sfinţită.