Duminică, 07 Iunie 2026

Lege promulgată: Persoanele cu handicap vor avea drepturi și facilități suplimentare

de Madalina PETRESCU Miercuri, 12 Aprilie 2023 466 1 min citire
Lege promulgată: Persoanele cu handicap vor avea drepturi și facilități suplimentare
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede acordarea mai multor facilităţi şi drepturi persoanelor cu dizabilităţi, obligând, autorităţile administraţiei publice să asigure accesul acestor persoane la toate instituțiile care trebuie să monteze adaptări specifice fiecărui tip de handicap.
Potrivit actului normativ, "în cadrul procesului de învăţământ, indiferent de nivelul acestuia, persoanele cu handicap au dreptul la accesibilizarea clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea unităţile şi instituţiile de învăţământ prin asigurarea, în interiorul acestora, a adaptărilor specifice fiecărui tip de handicap, fără ca enumerarea să fie limitativă, după cum urmează: i) pentru persoanele cu handicap locomotor şi cu mobilitate redusă: rampe şi/sau, după caz, sisteme electronice ori automatizate de acces, elevatoare sau lifturi; ii) pentru persoanele cu handicap vizual sau cu dificultăţi de vedere, inclusiv cu surdo - cecitate: sisteme acustice de ghidaj şi hărţi tactile; iii) pentru persoanele cu handicap auditiv: sisteme de avertizare vizuală şi amplificatoare electronice de sunet pentru protezele auditive; iv) pentru persoanele cu handicap mintal şi psihic: sistem de ghidaj în limbaj uşor de citit".
De asemenea, aceste persoane au dreptul la asigurarea de către unităţile şi instituţiile de învăţământ cel puţin a unei toalete accesibilizate pentru persoanele cu handicap.
Legea mai prevede majorarea de la cinci la şapte a numărului de membri ai comisiilor de evaluare ale Consiliilor judeţene, care se ocupă cu încadrarea persoanelor adulte în grad şi tip de handicap. 
Taguri
Articolul anterior Liviu-Dieter Nisipeanu va reprezenta din nou România în competiţiile internaţionale de şah
Articolul următor Serghei Lavrov nu a primit încă viză de SUA pentru a merge la ONU

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei