Liderii partidelor de guvernământ au convenit asupra principiilor care vor fundamenta legea salarizării în sectorul bugetar. Ei au stabilit ca bugetarii să fie plătiți după o grilă unică de salarizare, care fixează ca diferența dintre cea mai mică și cea mai mare remunerație să fie de 1 la 15 - în condițiile în care, în prezent, proporția este de 1 la 72. "Raportul între salariul de bază minim pe economie și salariul de bază maxim al personalului plătit din fonduri publice va crește, iar implementarea noului sistem de salarizare se va realiza într-un termen de cinci ani, prin creșteri salariale diferențiale, legea urmând să intre în vigoare în 2010", se arată în documentul care cuprinde principiile care vor sta la baza legii unitare de salarizare a angajaților din sistemul bugetar.
- Publicitate -
Potrivit notei comune elaborate de Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor, "salariul de bază va deveni principalul element al câștigului salarial și se va realiza prin includerea în salariul de bază a unor sporuri care au un caracter general". Reprezentanții Ministerul Muncii au precizat însă că este nevoie de o prelungire a termenului privind aplicarea legii, până în 2015, conjunctura economică din 2009 și 2010 nefiind favorabilă.
Legea ar putea intra în dezbaterea Parlamentului în luna septembrie, astfel încât să fie aplicată începând cu 1 ianuarie 2010.