Legea care permite accesul animalelor de companie pe plajă a fost promulgată. Deputatul constănţean USR PLUS Cristina Rizea, a anunţat, vineri dimineaţă, 18 marţie, că actul normativ a fost promulgat joi, 17 martie, de către preşedintele Klaus Iohannis.
- Publicitate -
“După 16 ani, accesul cu animale de companie pe plajă este din nou permis, în extrasezon, dar și în sezon, evident cu respectarea anumitor reguli. Este obligatoriu ca animalul de companie să fie ținut în lesă sau ham. În plus, cel care însoțește animalul de companie la plimbare pe plajă este obligat să îi strângă și mizeria. Un aspect foarte important al noii legi este acordarea abilității de control și sancționare a nerespectării prevederilor de mai sus către toate instituțiile din domeniu: Poliție Locală, Poliție Națională, Jandarmerie. Mulțumesc societății civile și Asociației Animal Society , Asociatia Chinologica "Hobby" Constanta, Asociației Everything for 4 paws și tuturor celor care l-au susținut”, a transmis deputatul constănţean.