Joi, 04 Iunie 2026

Licitație de angajamente către Marea Neagră

de Andreea PERHAIȚĂ Vineri, 30 Octombrie 2009 177 1 min citire
În perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2009, organizația nonguvernamentală "Mare Nostrum" organizează Ziua Internațională a Mării Negre. Aflat la cea de-a 13-a ediție, evenimentul își propune să responsabilizeze autoritățile locale, naționale, reprezentanți ai mediului de afaceri și simpli constănțeni. Organizația propune o serie de acțiuni specifice, cum ar fi Coastwatch, Licitația de Angajamente "Piața de Pește", Concursul Național pentru Presa Scrisă, Concursul Național de Fotografie de Mediu și evenimentul în aer liber "Hai la mare, să mai faci o reciclare!".
Astăzi, de la ora 10, la Hotel Ibis, se va desfășura licitația de angajamente "Piața de pește". "Acțiunea va reuni reprezentanți ai autorităților locale și centrale, reprezentanți ai mediului de afaceri și jurnaliști, care vor licita pentru schimbarea viitorului Mării Negre. Noutatea acestei ediții o constituie faptul că participanții vor elabora și semna declarații proprii de angajament. Aceste declarații trebuie să conțină promisiuni, puse în slujba Mării Negre. Ele intră în vigoare odată cu semnarea lor și au ca termen de aplicabilitate 365 de zile din momentul în care au fost rostite", a declarat, pentru "Cuget Liber", purtătorul de cuvânt al "Mare Nostrum", Ramona Crângașu.
Obiectele licitate în cadrul "Pieței de Pește" nu vor fi specii propriu-zise de pești, ci deșeuri frumos ambalate, o mică parte dintre cele 17.000 de kg de deșeuri pe care turiștii și constănțenii le "uită" pe plajă, în fiecare sezon estival.
Articolul anterior Acces restricționat în curtea Spitalului Județean
Articolul următor Gara Constanța se laudă cu spații comerciale moderne, dar goale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei