În aceste momente, în Sala Ovală a Prefecturii, are loc o nouă ședință a Colegiului Prefectural, în care Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța, Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanța și Casa Județeană de Pensii Constanța prezintă bilanțurile activității pentru anul 2022.
- Publicitate -
UPDATE - Directorul executiv al Direcției Județene de Sport și Tineret Constanța, Ionuț Francisc Paloşi, a prezentat bilanțul pe anul 2022 și a subliniat că în cadrul instituției există un deficit de personal care le îngreunează activitatea angajaților. Pentru anul 2023 instituția este pregătită pentru marile schimbări care survin în urma despărțirii celor doua ministere.
Astfel, bazele de agrement din Eforie Nord, Eforie Sud, 2 Mai, Casa de Piatră vor trece la Ministerul Tineretului.
Bazele sportive, Sala Sporturilor vor fi subordonate Ministerului Sportului.
UPDATE - Șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanța a efectuat în 2022 numeroase acțiuni de control în diferite domenii de activitate.
Verificările sunt efectuate de 37 inspectori.
El a precizat că din 2019, județul Constanța are un număr constant de decese în urma accidentelor de muncă.
19 accidente mortale în 2021, 17 în 2022
Din păcate, cercetarea a 67 de accidente nu a fost încă finalizată, unele datând din anii trecuți.
Explicația: "Institutul de Medicină Legală nu face față numărului mare de accidente de muncă din județul nostru"
Cele mai multe probleme sunt întâlnite în domeniul construcțiilor și reparațiilor navale.
Cei mai mulți accidentați au între 51 și 60 de ani.UPDATE - În domeniul Control Relații de Muncă, în 2022 valoarea sancțiunilor aplicate a fost de 4,1 milioane de lei, din care 1, 5 milioane de lei pentru munca la negru.
915 controale pe munca nedeclarată.
Uneori, inspectorii demuncă au apelat la Poliție sau Jandarmerie pentru a prinde în flagrant anumite persoane care lucrau fără contracte de muncă.
Tot în anul 2022, ITM CONSTANȚA a răspuns unui număr de 4.825 de sesizări.
De asemenea, din 550 procese verbale de constatare și sancționare, 36 au fost contestate de angajatori.
Oamenii au depus anul trecut 1150 reclamații. "Mai puține, comparativ cu anii trecuți", spune Marian Becheanu, șeful ITM.
În domeniul Control Relații de Muncă, în 2022 valoarea sancțiunilor aplicate a fost de 4,1 milioane de lei, din care 1, 5 milioane de lei pentru munca la negru.
915 controale pe munca nedeclarată.
Uneori, inspectorii demuncă au apelat la Poliție sau Jandarmerie pentru a prinde în flagrant anumite persoane care lucrau fără contracte de muncă.
Tot în anul 2022, ITM CONSTANȚA a răspuns unui număr de 4.825 de sesizări.
De asemenea, din 550 procese verbale de constatare și sancționare, 36 au fost contestate de angajatori.
Oamenii au depus anul trecut 1150 reclamații. "Mai puține, comparativ cu anii trecuți", spune Marian Becheanu, șeful ITM.
UPDATE - Șeful AJOFM Constanța, Gheorghe Bușu, a declarat că în județul nostru s-a înregistrat în 2022 o medie a șomajului de 1, 8%.
Ponderea cea mai mare a șomajului este înregistrată în rândul șomerilor cu vârsta de peste 45 de ani.
Potrivit statisticilor, anul trecut au revenit pe piața muncii aproximativ 5.000 de persoane.
UPDATE - Directorul AJPIS Constanța, Laura Constandin, a precizat că în 2022 instituția a efectuat plăți către 179.000 beneficiari.
De exemplu, în luna ianuarie a acestui an s-au plătit 75 milioane lei pentru toate beneficiile puse în plată.
La acest moment se fac plăți pentru 126.000 copii și 2.800 ajutoare sociale.
Ca noutate, AJPIS acordă niște indemnizații de sprijin pentru tinerii care părăsesc sistemul de plasament.
Până acum, au beneficiat de suma de 2.522 lei un număr de 53 beneficiari.
La nivelul judeţului Constanţa, sunt 133 servicii sociale.
UPDATE - Purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii, Kristina Mutiș, a declarat că în anul 2022, numărul de beneficiari a ajuns la 165.000, mai mare comparativ cu anii trecuți când aveam în jur de 145.000.
Județul Constanța ocupă locul 1 pe țară în ceea ce privește numărul de beneficiari de pensii de invaliditate.
Reprezentatul CJP a precizat că anul trecut, circa 25% dintre solicitările pensionarilor au fost depuse electronic.