Vineri, 05 Iunie 2026

Localităţi care rămân luni fără curent electric

de Mirabela ȘERBĂNESCU Duminică, 06 August 2023 365 1 min citire
Localităţi care rămân luni fără curent electric
În ultima vreme, E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Astfel, lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții. „Regretăm neplăcerile resimțite de clienți, în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții", au precizat reprezentanţii instituţiei.
Luni, 7 august, între orele 8:00 - 16:00 nu vor beneficia de curent electric consumatorii din municipiul Constanţa, cu domiciliul pe bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 6, strada Napoli nr. 6-8, bulevardul Tomis nr. 211, dar şi pe străzile Eremia Grigorescu, Nicolae Iorga, între orele 10:00 - 14:00. Alte întreruperi vor mai avea loc în localitatea Cogealac (străzile Poştei, Liliacului, Revoluţiei, Liceului, Amurgului, DC 77, respectiv DJ 226A), în intervalul orar 9:00 - 17:00, dar şi în Topraisar şi Mihai Viteazu, între orele 8:00 - 16:00. 
Taguri
Articolul anterior George Simion: „Caravana medicală, o picătură într-un ocean de durere”
Articolul următor COD PORTOCALIU de VREME INSTABILĂ în Dobrogea

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei