Mâine, vor avea loc noi trageri Loto 6 din 49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5 din 40 și Super Noroc.
- Publicitate -
La tragerile loto de duminică, 4 octombrie, Loteria Română a acordat 19.191 de câștiguri în valoare totală de 1.093.021 lei.
La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 21 milioane lei (peste 4,75 milioane de euro), iar la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 4 milioane lei (peste 905.000 de euro).
În urma tragerii Joker de duminică, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 2,7 milioane lei (peste 611.000 de euro). La Noroc Plus, reportul categoriei I este de peste 60.000 lei (peste 13.500 euro).
Loto 5/40 are la categoria I un report de peste 484.000 lei (peste 109.000 euro), iar la jocul Super Noroc, reportul categoriei I este de peste 45.000 lei (peste 10.000 euro).
Și jocurile Pronosport si Prono_S se bucura de reporturi atractive, ce creează posibilitatea unor câștiguri de excepție. Astfel, la Pronosport reportul cumulat este de peste 41.000 lei, în timp ce la Prono_S, acesta depășește 15.600 lei.
La tragerea Loto 5/40 de duminică, 4 octombrie, s-a câștigat premiul de categoria a II-a în valoare de 21.761,44 lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Târgu Ocna, județul Bacău, și a fost completat cu o variantă simplă la Loto 5 din 40 și o variantă la Super Noroc.