Lucrările de săpături pe maluri, faleze și plaje fără avizul de gospodărire a apelor sunt interzise conform legislației în vigoare, însă acest aspect nu pare să fie respectat de toți investitorii.
- Publicitate -
Recent, comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța (GNM CJ Constanța) au efectuat un control la o organizare de șantier din zona Faleza Nord, unde au constatat că proprietarul unui imobil a realizat lucrări de excavare chiar în creasta falezei, fără a deține avizul de gospodărire a apelor.
Pentru această abatere, autoritățile au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere. Pe lângă amendă, comisarii de mediu au dispus și măsuri clare pentru ca activitățile de construire să se desfășoare în conformitate cu legislația privind protecția mediului.
Autoritățile atrag atenția că astfel de acțiuni ilegale vor fi sancționate în continuare și îndeamnă investitorii să respecte procedurile legale pentru a evita sancțiuni și impacte negative asupra mediului.