Pentru executarea unor lucrări de înlocuire și deviere a unui tronson din conducta de alimentare cu apă, de pe strada Unirii din localitatea Mihail Kogălniceanu, S.C. RAJA S.A. a întrerupt furnizarea apei potabile, astăzi, încă de la ora 8,00.
- Publicitate -
Sunt afectați consumatorii din Mihail Kogălniceanu, de pe străzile Libertății, Primăverii, Viitorului, Ogorului, Transilvaniei, Unirii, Daciei și Tudor Vladimirescu. Furnizarea apei va fi reluată în jurul orei 15,00.
"Ne cerem scuze față de abonații afectați de aceste lucrări și îi asigurăm că S.C RAJA S.A. Constanța va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt", precizează reprezentanții RAJA.