Vineri, 05 Iunie 2026

Mai multe localităţi din judeţ, fără curent electric

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 17 August 2021 196 < 1 min citire
Mai multe localităţi din judeţ, fără curent electric
E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.
Totuşi, săptămâna aceasta, mai multe întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Miercuri, 18 august, în municipiul Constanţa, între orele 9.00 şi 17.00, sunt afectaţi consumatorii de pe străzile Mihai Eminescu, Bogdan Vodă, Moldovei, Munteniei, Ion Alexandrescu, Suceava – blocul SV2, precum şi cei de pe străzile Dorobanţi şi Viceamiral Ion Murgescu.
În acelaşi interval, sunt anunţate întreruperi în localitatea Mihail Kogălniceanu, pe străzile Libertăţii, Primăverii, Speranţei, Călugăreni şi Mircea cel Bătrân. De asemenea, între orele 9.00 şi 17.00, se va opri curentul în localitatea Rasova, pe străzile Mihai Viteazu, Decebal, Drăgaicei şi Pescarilor, şi în localitatea Satu Nou, pe străzile Vişinului, Caisului, Prunului, Crizantemei, Trandafirilor, Crinului, DN 22C (tronsonul delimitat de străzile Vişinului şi Trandafirului).
De asemenea, între orele 10.00 şi 14.00, se lucrează şi se va opri curentul în localitatea Valu lui Traian, pe strada Complexului şi pe Calea Dobrogei. 
Taguri
Articolul anterior Vreme uşor instabilă şi răcoroasă, la malul mării
Articolul următor Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, cere finanţare pentru posturile de poliţişti judiciari

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei