Indiferent de anotimpul în care ne aflăm, nu mai știm dacă pe tarabele din piețe avem marfă românească sau străină și cumpărăm de-a valma, orice. Din păcate, unii comercianți din piețele constănțene ne mint că vând fructe sau legume românești, chiar dacă acestea sunt aduse din alte țări. Persoanele în vârstă sunt, de cele mai multe ori, cele care cad în această plasă foarte ușor.
- Publicitate -
Controalele inspectorilor s-au intensificat de la începutul acestui an, fiind descoperite foarte multe nereguli atât în magazine, cât și în piețele din municipiul Constanța.
Din păcate, când vine vorba de piețe, mulți dintre constănțeni merg pentru a-și face cumpărăturile cu bună credință, în speranța că fructele și legumele de acolo sunt românești și crescute în gospodăriile oamenilor, așa cum scrie pe unele etichete. Însă, în urma unor scurte verificări, comisarii au descoperit că multe dintre fructele și legumele care nu ar fi putut fi crescute și coapte la noi în țară aveau chiar eticheta ”România”. Cele mai întâlnite țări din piețele constănțene sunt Olanda, Egipt, Turcia.

„Conform etichetelor puse de către comercianți, perele care seamănă foarte mult cu cele olandeze se coc în Maramureș, chiar și iarna. Este o reușită, mă gândesc, a cercetătorilor din zonă pentru că ei (n.r. comercianții) ne-au spus că le păstrează în beci și se coc acolo. Deci este un soi de pară maramureșeană atât de bine hrănită și atât de bine conservată, încât seamănă atât de izbitor cu cea olandeză. În acest fel i se creează consumatorului senzația că mănâncă din România. În mare parte, cei care au fost depistați au înțeles mesajul nostru și își vor deschide societăți comerciale, vor spune adevărul, că acei cartofi care seamănă cu cei din Egipt, spre exemplu, sunt chiar din Egipt și nu sunt de fapt din beciul niciunuia dintre cei care pretindeau a fi producători când, de fapt, erau samsari", a declarat Horia Constantinescu, comisar șef-adjunct al CJPC Constanța, în cadrul unei emisiuni realizate la Antena 3 Constanța, parte a trustului de presă Cuget Liber.
Totodată, Horia Constantinescu a dat un exemplu prin care comercianții încearcă în fel și chip să îi convingă pe consumatori că produsele vândute de ei sunt românești.
„În piața Obor își murdăreau unghiile cu pământ ca să pară lucrători, dădeau diminețile cu praf și cu pământ peste morcovi ca să pară scoși din grădină", a adăugat comisarul șef-adjunct.
Prețurile din piețe
Din fericire, în piețele din Constanța prețurile sunt mult mai scăzute pentru produse precum cartofii, merele și ceapa, în timp ce alte regiuni ale țării se confruntă cu creșteri semnificative ale prețurilor. Conform Institutului Național de Statistică, în Constanța, prețul unui kilogram de cartofi este de aproximativ 2,78 lei, fiind printre cele mai accesibile din țară. Doar în Tulcea și Focșani se regăsesc cartofi sub 3 lei/kg. În schimb, în capitală, prețul unui kilogram ajunge la 4,86 lei, fiind al doilea cel mai mare preț din întreaga țară. Aceste diferențe sunt explicate în principal de sursa de aprovizionare. În Constanța, o mare parte din cartofi provine din importuri, în special din Turcia, ceea ce contribuie la menținerea prețurilor scăzute.

De asemenea, a început și Postul Paștelui, iar constănțenii care își doresc să îl țină până pe 19 aprilie încearcă să găsească diferite alternative pentru a mânca sănătos și mai ieftin. Așadar, mulți dintre aceștia se îndreaptă către piețe, și asta din cauză că produsele de post din supermarketuri nu mai sunt considerate o variantă sigură. Astfel, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) îi îndeamnă pe consumatori să fie atenți la denumirile înșelătoare din magazine, deoarece unele produse etichetate de post pot conține ingrediente de origine animală şi, de asemenea, le recomandă să citească lista ingredientelor pentru evitarea surprizelor.
Astfel, aveți grijă ce cumpărați și de unde, fie că o faceți din piețele constănțene, fie din supermarketuri. Nu toate etichetele produselor spun adevărul și, din păcate, nici unii comercianți.