Luni, 08 Iunie 2026

Medicii de la Cardiologie renovează, din salariile lor, saloanele de pe secție (galerie foto)

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 10 Iunie 2010 1434 1 min citire
Medicii de la Cardiologie renovează, din salariile lor, saloanele de pe secție (galerie foto)
Cea mai mare unitate sanitară din județul nostru nu mai are fonduri. Prin urmare, stocurile de medicamente sunt la limită, iar reparațiile au fost întrerupte, pentru că nu au mai parvenit fonduri de la Ministerul Sănătății.
Dacă medicamentele și materiale sanitare sunt achiziționate de pacienți, pentru efectuarea lucrărilor de renovare s-au mobilizat cadrele medicale.
Un exemplu în acest sens este Secția de Cardiologie, unde medicii au plătit din salariile lor renovarea mai multor saloane. Până în prezent au fost renovate două saloane, banii fiind asigurați de dr. Cristian Chiriac și dr. Violeta Jitari, iar de astăzi intră în reparații un al treilea salon, lucrările fiind plătite de dr. Cristina Voiculeț și dr. Ivona Ilie.
Specialiștii au avut această inițiativă întrucât pacienții pe care îi aveau în grijă erau nevoiți să doarmă în saloane pline de igrasie, cu pereți crăpați și cu varul scorojit, cât și în paturi improvizate din uși rupte. Cu ajutorul medicilor, saloanele au trecut printr-o adevărată cosmetizare: au fost văruite, există perdele la ferestre și a fost pusă gresie și faianță. Dr. Elvira Craiu, medicul-șef al secției, a contribuit, de aseme-nea, la renovarea saloanelor de la intrarea în secție.
Din păcate, nu întotdeauna lipsa unor fonduri este cauza degradării saloanelor. "Sunt oameni care zgârie ușile sau pereții, iar când le atragem atenția ne înjură. Anul trecut au fost aduse dulăpioare pentru toate saloanele, dar acum sunt zgâriate și rupte", a mai arătat medicul-șef.
Articolul anterior Fără curent electric
Articolul următor Soluții ieftine de irigații și tractoare la ofertă, la Expoagroutil

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei