În weekend, peste 2.000 de angajați ai Apelor Române au strâns aproximativ 200 de tone de deșeuri și 3.000 de saci de PET-uri de-a lungul cursurilor de apă și al lacurilor de acumulare.
- Publicitate -
Printre obiectele strânse s-au numărat saltele, cauciucuri, îmbrăcăminte, pungi de plastic, doze și alte resturi care poluează apele și vegetația. Aceste deșeuri au fost predate ulterior operatorilor de salubritate pentru a fi gestionate corespunzător. În cadrul acțiunii de curățenie, echipele de voluntari au demonstrat solidaritate și dedicare, dorind să elibereze apele și vegetația de deșeurile care le sufocă. Această inițiativă face parte dintr-un efort continuu de protejare a mediului și de sensibilizare a publicului asupra importanței unui comportament responsabil față de natură.
Și în județul Constanța a fost sărbătorită „Ziua de Curățenie Națională”. Comisarii din cadrul Comisariatului Județean Constanța al Gărzii Naționale de Mediu au participat la acțiunea de ecologizare a Parcului Universității Ovidius din Constanța, împreună cu Asociația „Let’s Do It, România”, dar și alături de 100 de voluntari.
„Ne-am unit forțele pentru un mediu mai curat și sănătos, pentru o Românie mai curată. Fiecare gest de curățare ajută la menținerea naturii curate, iar protejarea mediului trebuie să devină un stil de viață pentru fiecare dintre noi", au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța. De asemenea, și polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța s-au alăturat acestei campanii, curățând plaja Corbu de deșeuri.
„Fiecare gest contează, iar împreună putem face diferența!", spun reprezentanții IPJ Constanța.