Duminică, 07 Iunie 2026

Milioane în joc la Loteria Română. Reporturi uriașe la tragerile de duminică

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 07 Noiembrie 2025 152 < 1 min citire
Milioane în joc la Loteria Română. Reporturi uriașe la tragerile de duminică
Duminică, 9 noiembrie, Loteria Română le aduce din nou emoții și speranțe jucătorilor din toată țara. După tragerile de joi, 6 noiembrie, au fost acordate premii în valoare totală de peste 2,04 milioane de lei, premiile puse acum în joc sunt mai tentante ca oricând. Cel mai mare report se înregistrează la Loto 6/49, unde la categoria I s-au strâns peste 47,92 milioane de lei, echivalentul a peste 9,42 milioane de euro. Norocul promite, la rândul său, o miză consistentă, cu un report cumulat de peste 3,84 milioane de lei, adică peste 755.000 de euro. Jocul Joker atrage, și el, atenția pasionaților, cu un report la categoria I de peste 37,72 milioane de lei (aproape 7,5 milioane de euro), iar la categoria a II-a premiul estimat depășește 153.600 de lei. Nici Noroc Plus nu se lasă mai prejos, oferind la categoria I un report de peste 78.800 de lei, în timp ce Loto 5/40 aduce în joc peste 141.600 de lei pentru același nivel de câștig. La Super Noroc, premiul cel mare depășește 40.900 de lei.
Taguri
Articolul anterior Aveți grijă ce suplimente luați după 50 de ani! Ce trebuie să evitați pentru sănătatea voastră
Articolul următor Sorin Grindeanu: "PSD trebuie să se întoarcă cu fața la oameni!"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei