Ministerul Mediului și școlile din România s-au unit pentru educația ecologică în Săptămâna Verde

de Andreea ANDRONACHE Joi, 09 Mai 2024 130
Peste 250 de elevi din clasele primare au participat în Săptămâna Verde, la sediul Ministerului Mediului și a Apelor și Pădurilor, la ateliere și întâlniri cu membrii din conducerea instituției. Potrivit paginii oficiale de Facebook a Ministerului Mediului, mii de elevi din toată țara au fost primiți de către reprezentanții de la Apele Române, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Agenția Națională pentru Protecția Mediului – ANPM, Administrația Națională de Meteorologie, ARBDD – Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, dar și de la Garda Națională de Mediu. Aceștia au desfășurat activități menite să îi familiarizeze pe tineri cu problemele de mediu și măsurile pe care le putem lua ca să ne asigurăm că învățăm să protejăm natura.
„Mă bucur că am reușit, prin Administrația Fondului pentru Mediu, să punem la dispoziția Ministerului Educației suma de 100 de milioane de lei, finanțare nerambursabilă, pentru realizarea acțiunilor incluse în Programul Săptămâna Verde. Deoarece, în mod clar, mai sunt foarte puține școli care ar mai putea beneficia în acest an școlar de acești bani, sper că metodologia va fi aprobată până pe 4 mai 2024, astfel încât inspectoratele școlare să poată distribui de la toamnă fondurile alocate. Sumele rămase neutilizate la sfârșitul anului 2024 se reportează în anul următor cu aceeași destinație”, a precizat ministrul Mircea Fechet.
În România, începând cu anul școlar 2023-2024, elevii sunt pregătiți să fie ambasadori ai schimbării, responsabili și prietenoși cu mediul înconjurător. Acest lucru a fost reglementat prin promulgarea de către președintele României, Klaus Iohannis, a propunerii legislative care vizează completarea legii educației naționale.
„Elevii vor fi educați pentru o viață sustenabilă, ceea ce presupune nu doar dobândirea de competențe sociale și civice, dar și competențe de mediu”, potrivit paginii de Facebook a Ministerului Mediului.
Săptămânaverde.edu.ro a fost lansată pe 24 februarie 2023 de către Ministerul Educației și Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor pentru a susține organizarea activităților din cadrul programului „Săptămâna Verde”.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei